Principala menire a corpusului comercial islamic nu este aceea de a crea un nou sistem ci de a-l reevalua, în sensul reconfirmării totale sau parțiale, pe cel anterior, preislamic, din perspectiva instituției obligațiilor contractuale. De asemenea, corpusul amodificat şi completat acele sensuri şi practici existente in timpul vieții Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) sau care au apărut în perioada cuceririlor musulmane şi după aceea, cu scopul de a conferi valabilitate şi de a aşeza pe picior de egalitate ambele părți implicate contractual, în consens cu principiile islamice.
Acest capitol îşi propune să aducă în discuție acele trăsături ale vieții comerciale din Arabia1 care au cea mai mare importanță pentru buna înțelegere a practicii comerciale autohtone sau împrumutate, în demersul nostru aplecându-ne în mod special asupra Meccăi şi Medinei secolelor VI-VII.
Cu toate că Mecca şi Medina erau două oaze în deşert, înconjurate de stepe, au întreținut relații economice cu triburile nomade. Locuitorii acestor două oraşe descindeau din nomazii care încă păstrau obiceiurile strămoşeşti, motiv suficient ca o scurtă analiză a vieții deşertului să ne fie utilă.
Viața nomadă a arabilor înainte de apariția Islamului depindea întro mare măsură de creşterea cămilelor. Pământurile aride în majoritatea zonelor, cu precădere în anotimpul călduros, le impunea o viață migratoare, nomazii fiind dependenți de apa din oaze, atât pentru propriul consum, cât şi pentru cel al propriilor animale. Ei consumau rareori lapte, curmale, carne şi cereale. Comercianții şi agricultorii işi asigurau protecția turmelor şi a gospodăriilor, precum şi securitatea caravanelor în fața tâlhăriilor frecvente plătind unul dintre triburile deşertice. Asemenea practici nu erau considerate reprobabile, cu sumele încasate tribul protector având ocazia să se bucure de unele dintre cele mai prețioase mărfuri importate.
Principala recoltă a oazelor erau curmalele, iar cerealele se cultivau în special în zonele montane, cum era Ta'if. Yatribul (denumit de Ptolemeu şi de Ştefan Bizantinul, Jatrippa, iar de inscripțiile sabeene, Ytrb), cunoscut mai târziu, in timpul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah să fie asupra sa !) ca Medina era un oraş prosper care practica o agricultură intensivă întrun număr mare de oaze, distingându-se ca un important centru agricol. În acea perioadă în Kaibar trăiau mai multe colonii evreieşti care se ocupau cu agricultura. În orice caz, în Medina comunitățile creştine2 şi evreieşti dădeau suflul comercial al oraşului. Unele dintre ele se îndeletniceau cu meşteşugăria, după toate probabilitățile mediniții trimițându-şi caravanele în diferite țări din nord pentru a face comerț atât cu produse alimentare, cât şi cu produse de larg consum, precum parfumul, hainele, cosmeticele şi vinul. De asemenea, desfăşurau şi activități de creditare a oamenilor de afaceri străini, cărora le pecepea dobândă. Pe de altă parte, Yemenul sau Arabia Felix era o regiune agricolă cu pământuri fertile, unde digurile şi irigațiile erau utilizate din cele mai vechi timpuri, presupunându-se a fi căminul popoarelor semite.
1. Aici Arabia include Hijaz, Najd, Şam (Siria), Irak, Yemen (al-Yaman), precum şi regiunile învecinate.
2. Patricia Crone, Comerțul meccan şi răsăritul Islamului (Oxford, 1987), p.140.
Articole asemanatoare
Averea in islam
Bunele maniere, amabilitatea si etica in afaceri
Mecca si internationalizarea comertului local