"El este Întâiul și Cel de pe urmă. Cel situat deasupra tuturor și Cel ascuns și El este Atoateștiutor "(Al-Hadid: 3).
Allah Preaputernicul și Preamăritul a zis: "Eu sunt așa după cum gândește robul meu despre Mine: Eu sunt împreună cu el atunci când mă pomenește și, dacă el Mă pomenește în gând, îl pomenesc și eu în gând; dacă el M-a pomenit față de alții, îl voi pomeni în fața altora și mai buni; dacă se apropie de Mine o șchioapă, mă apropii de el un cot; dacă se apropie de Mine un cot, Mă apropii de el un stânjen. Iar, spre acela care vine spre Mine mergând, Mă voi îndrepta în grabă".
(Hadis sacru general acceptat)
"În fiecare particulă, în fiecare atom, în fiecare element, în fiecare celulă a materiei, trăiește și acționează, în ascuns, știința eternului și puterea infinitului"
(Teillard de Chardin)
"ŞI ALLAH A CREAT TOATE VIETĂȚILE DIN APĂ"
Apa este o materie rară în Univers, esențială pentru orice formă de viață. Apa este cea mai prețioasă dintre toate bogățiile pe care Domnul le-a dăruit planetei Pământ și cea mai prezentă, întrucât reprezintă o miliardime din greutatea lui. Mările și oceanele acoperă 72% din suprafața pământului, cu un strat de apă sărată cu grosimea de 3500 de metri și cu un volum de 1300 de milioane de kilometri cubi. Omul poate supraviețui timp de câteva săptămâni fără alimente, dar numai câteva zile fără apă, care reprezintă 70% din organismul său. Majoritatea reacțiilor chimice, care se produc în organism și în afara lui, necesită prezența apei, care constituie materia principală în orice laborator, fie în interiorul organismului, fie în afara lui.
Apa este singurul lichid în care se pot dizolva majoritatea elementelor naturale din care sunt compuse lucrurile, în număr de 92, începând cu hidrogenul și terminând cu uraniul. Apa este leagănul vieții în toate formele ei; în ea a început, cu peste trei mii de miliarde de ani în urmă, o dată cu algele albastre, din ea a ieșit și o dată cu epuizarea ei va pieri și viața. Apa este o substanță simplă, rezultată din unirea a doi atomi din gazul hidrogen și un atom din gazul oxigen, știut fiind că, un gram de apă conține un million de atomi.
Care este secretul acestei substanțe minunate numite apă? Ea a fost binecuvântată de Allah: "Şi Noi trimitem din cer apă binecuvântată cu care să crească grădini și grâne pentru seceriș" (Qaf: 9), probabil pentru că Allah Preaînaltul și Prealăudatul, a așezat Tronul Său pe apă : "în vreme ce Tronul Său era pe apă - pentru ca să vă încerce care dintre voi este mai bun în făptuire"(Hud: 7).
Până la începutul secolului al XX-lea, savanții din domeniile apei și geologiei au crezut că sursa primordială a apei nu ar fi fost pe pământ, adică nu ar fi provenit din apa de ploaie care cade asupra noastră din cer. Astăzi sa confirmat științific că sursa primordială a apei este pământul însuși, așa după cum a stabilit versetul de mai sus. În urmă cu peste patru mii de milioane de ani, pământul a fost o masă de lavă incandescentă, așa cum este și astăzi în adâncurile sale, dar, în decursul milioanelor de ani, straturile sale exterioare s-au răcit treptat, ca urmare a pierderii vaporilor de apă care s-au ridicat din el și care nu au încetat să se condenseze și să se transforme în nori, după ce au ajuns în straturile superioare ale atmosferei și apoi să cadă sub formă de ploi pe pământul încins care au transformat-o din nou în vapori și tot așa până ce pământul a pierdut, în decursul unui miliard de ani aproximativ, o mare parte din căldura sa. Când temperatura scoarței sale exterioare a ajuns la punctul în care nu a mai putut să transforme în vapori apa căzută pe el, și-a păstrat apa sa. Astfel, s-au format fluviile și mările, iar ulterior, în oceane a apărut viața, care, după aceea, a trecut și pe uscat.
Până la mijlocul secolului al XVII-lea, hidrologii porneau de la niște premise eronate, moștenite de la învățații greci antici, în ceea ce privește sursele de apă ale râurilor și ale lacurilor, crezând că izvoarele și râurile provin din mare, apa înfiltrându-se din ea în interiorul pământului, unde se curăța de sare și se acumula, pentru ca, de acolo, să țâșnească izvoare, pâraie, râuri și lacuri, care se întorceau din nou în mare. Aceasta a fost convingerea, până când savanții Claude Perroult (1670) și apoi Mariote, au demonstrat, pe bază de calcule, că apa râurilor depindea de cantitatea de apă care cădea din cer, iar nivelul râurilor și al lacurilor și debitele lor depindeau de cantitatea anuală de precipitații, care varia de la un an la altul.
În Coranul Cel Sfânt, găsim o referire clară la faptul că sursa apelor subterane și a râurilor, este apa căzută din cer, așa cum se înțelege din versetul de mai sus, ca și din următoarele două versete sfinte: "Oare tu nu vezi că Allah trimite apă din cer, apoi, o îndreaptă ca izvoare în pământ" (Az-Zumar: 21);
"Şi Noi trimitem vânturile care fecundează și trimitem apă din cer, pe care v-o dăm de băut, însă voi nu puteți strânge" (Al-Hijr: 22).
MODUL DE ACUMULARE AL APELOR FREATICE
Adevărul științific despre cum se acumulează apa care coboară din nori, în uriașe rezervoare subterane, din straturile pământului, nu a fost cunoscut decât în secolul al XIX-lea, ca urmare a progreselor înregistrate de geologie și hidrologie. Într-un mod foarte simplist explicat, apele freatice se formează în felul următor: apele pluviale pătrund în pământ în virtutea principiului fizicii, al capilarității și al gravitației. Straturile de la suprafață și rădăcinile plantelor rețin o mică parte din ea, în vreme ce partea cea mai mare continuă să coboare în pământ, până ce ajunge la un strat de roci dure, prin care nu mai poate pătrunde și acolo se acumulează, iar nivelul apei crește, ajungând în timp până la suprafața pământului, unde se ivește sub formă de izvoare, pâraie și lacuri, sau omul o face să se ivească prin forarea de puțuri.
Există două feluri de roci care joacă un rol esențial în acumularea apelor freatice: rocile dure prin care apa nu se mai poate infiltra, așa cum sunt rocile cristaline și de granit, care alcătuiesc fundul depozitelor de ape subterane și datorită cărora apele se adună în pământ, și rocile sedimentare, așa cum sunt cele calcaroase și cele cretacice, prin care apa pătrunde, deoarece au pori, adică orificii foarte mici în care se depozitează apa. Coranul cel Sfânt s-a referit la rolul rocilor, pe care le-a numit pietre, în acumularea apelor subterane, în următorul verset miraculos: "Căci, din unele pietre țâșnesc pâraiele, (referire la rocile dure impermeabile care alcătuiesc fundul depozitelor de apă și fără de care acumularea apei nu ar fi posibilă) iar altele se despică și iese din ele apă", (referire la rocile calcaroase și de gresie prin care apa se infiltrează și care joacă rolul principal în scurgerea apelor freatice), (Baqara: 74).
"El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări - aceasta plăcută și dulce și aceasta sărată și amară și a făcut, între ele, un perete și un baraj de netrecut" (Al-Furqan: 53); "Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată și amară. Şi, totuși, din fiecare [dintre cele două], mâncați carne proaspătă și scoateți podoabă pe care o purtați. Şi tu vezi corăbiile despicând apa, pentru ca voi să căutați îndurarea Sa. Poate că voi veți fi mulțumitori!" (Fatir: 12).
Din punct de vedere lingvistic, cuvântul maraja (tradus prin "să curgă liber") înseamnă "a întinde; a trimite; a amesteca" sau toate aceste trei sensuri împreună. Se cuvine să facem aici precizarea că amestecarea unui lichid cu altul înseamnă altceva decât combinarea lor; apa și uleiul, de pildă, se amestecă, dar nu se combină, în sensul că cele două lichide își păstrează proprietățile lor; în schimb, apa și alcoolul se combină, formând un lichid nou, diferit prin proprietățile sale, atât de apă cât și de alcool.
Cuvântul bahr (tradus prin "mare") se aplică oricărui curs de apă mare, indiferent dacă ea este sărată sau dulce, conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul: "El este Cel care a lăsat să curgă liber cele două mări aceasta plăcută și dulce, și aceasta sărată și amară" (Al-Furqan: 53).
Cuvântul barzakh (tradus prin "barieră") înseamnă "stavilă, barieră", conform cuvintelor lui Allah Preaînaltul: "A pus o stavilă între cele două mări" (An-Naml: 61).
Cuvântul bagha (tradus prin "trec") înseamnă "a depăși, a trece limita, a nedreptăți".
Expresia hijran mahjuran (tradusă prin "baraj de netrecut") înseamnă "loc oprit". În lumina explicării sensurilor cuvintelor, ni se arată miracolul științific al versetului sfânt la care ne referim: Domnul a întins mările și le-a amestecat, dar a așezat între ele o stavilă și un loc oprit, pentru ca să nu treacă dintr-o mare în alta conținutul lor și particularitățile lor specifice.
Adevărul despre expansiunea mărilor și amestecării apelor lor nu a fost cunoscut decât în secolele al XIX-lea și al XX-lea, o dată cu descoperirea fosei pământului și a legilor fizice și chimice care guvernează amestecul și combinarea lichidelor. Iată, în continuare, câteva detalii științifice ale acestui rezumat:
1. Extinderea fundului mării
"El este Cel care a lăsat să curgă liber (adică le-a întins și le-a extins) cele două mări "(Al-Furqan: 53).
Oceanografia a descoperit, la sfârșitul celui de al cincilea deceniu al secolului al XX-lea, că fundurile mărilor și ale oceanelor sunt tărâmul unor cutremure și erupții vulcanice și falii, care au avut și continuă să aibă, printre alte consecințe, și expansiunea mărilor. Oceanul Atlantic a început să se formeze cu circa 180 de milioane de ani în urmă și, ca urmare a formării lui, Europa s-a separat de America de Nord. Oceanul Atlantic continuă să se extindă și astăzi cu douăzeci și cinci de milimetri anual. La fel s-a întâmplat și în cazul Mării Roșii.
2. Întâlnirea a două mări
"Şi a făcut, între ele, un perete și un baraj de netrecut" (Al-Furqan: 53).
Când se întâlnesc în aceeași albie două cursuri de apă cu particularități chimice diferite, ele se amestecă, dar nu se combină, în sensul că nu formează un singur lichid, adică nu se dizolvă unul în altul. În Pakistanul de Est, de exemplu, două râuri curg unul alături de celălalt din orașul Thsatngham până la Arman în Birmania, ca și când ele ar fi despărțite de o stavilă. Același lucru se întâmplă cu fluviul Gange și cu afluentul său Jamuna în orașul Allahabad din India.
În Iran, există râuri care la întâlnirea cu apa mării se închid, întorcându-se în locul de izvorâre. Fluviul Amazon face ca apa Oceanului Atlantic să fie dulce pe o distanță de sute de kilometri de la vărsarea lui. Astfel apa Oceanului Atlantic se întâlnește cu apa Mării Mediterane, care este mai grea, aceasta din urmă rămâne în straturile de jos și se deplasează spre Vest, spre Ocean. Tot la fel, apa Mării Negre nu se combină cu cea a Mării Mediterane, când se întâlnesc în strâmtoarea Bosfor, ci alcătuiesc două straturi lipite, unul deasupra celuilalt. Apa Mării Negre, care este mai ușoară, se deplasează la suprafață spre Marea Mediterană, în vreme ce apa Mării Mediterane - mai grea, din cauză că este mai sărată - se deplasează în straturile de jos către Marea Neagră. Acest adevăr științific despre bariera dintre cele două mări a fost descoperit în secolul al XVII-lea. Este demn de menționat că bariera dintre cele două mări, care împiedică invadarea apelor unei mări asupra unei alte mări, este o barieră chimică; ea permite apelor să treacă dintr-o mare în alta, dar împiedică particularitățile și caracteristicile specifice unei alte mări să domine particularitățile celeilate mări, în sensul că apa care trece dintr-o mare în alta ar dobândi caracteristicile specifice ale mării în care a ajuns. În aceasta constă miracolul științific al expresiei "ele nu o pot trece", din cuvintele lui Allah Preaînaltul:
"El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o stavilă pe care ele nu o pot trece" (Ar-Rahman: 19-20).
Sateliții artificiali au fotografiat, recent, cu raze infraroșii, barierele dintre apele mărilor și ale oceanelor, iar privirea atentă la ilustrație, îi oferă cititorului imaginea vizibilă a barierei care împiedică apa unei mări să invadeze apa celeilalte mări.
Comentariu
Cuvintele lui Allah Preaînaltul "El a slobozit cele două mări ca să se întâlnească/ Dar, între ele, este o stavilă pe care ele nu o pot trece" (ArRahman: 19-20) au reprezentat unul din motivele care l-au determinat pe cunoscutul cercetător oceanograf Cousteau să primească Islamul ca religie.
"El este Cel care a supus marea, pentru ca voi să mâncați din ea carne proaspătă și să scoateți din ea podoabă pe care să o purtați" (An-Nahl: 14).
Perlele sunt produse de scoici care trăiesc în apele dulci și sărate; ele sunt, în realitate, alcătuite din substanțe calcaroase, de diverse culori și dimensiuni, secretate de moluște cu cochilie bivalvă, pentru a înveli cu ele corpuri străine dăunătoare care pătrund în interiorul lor, așa cum sunt viermii, firicelele de nisip, murdăriile etc.
Mărgeanul reprezintă structuri marine compuse din sare de calciu (bicarbonat de calciu), secretate de unele specii de celenterate care trăiesc în apele calde pentru a se adăposti în ele. Recifurile de corali se întind pe mii de kilometri, la adâncimi variind între 20 și 180 de metri de la suprafața apei, alcătuind unul din cele mai splendide peisaje marine pe care le-a creat Allah Preaslăvitul și Preaînaltul. Pe lângă valoarea decorativă a perlelor și a coralilor, al căror preț depășește astăzi prețul aurului, ființele marine care le secretă au un rol important în protejarea calităților mării și echilibrului ecologic prin ciclul elementului carbon și al sării de calciu din care sunt compuse perlele și coralii, întrucât biologii marini apreciază că ploile și elementele de eroziune transportă anual în oceane, 500 milioane metri cubi de sedimente, compuse, în cea mai mare parte, din sare de calciu: o parte din ele se depun în adâncurile lor, iar cea mai mare parte este transformată de animalele marine, inclusiv de cele care secretă perlele și coralii, în structuri pietroase cu care se apără de dușmani și, în același timp, alcătuiesc carapacele lor și recifurile de mărgean sau corali. Slavă Celui care le orânduiește pe toate!
"Şi printre semnele Sale sunt corăbiile de pe mare, ce seamănă cu munții/ Dacă voiește, El domolește vântul și ele rămân nemișcate pe suprafața apei.
Întru aceasta se află semne pentru toți oamenii care sunt răbdători și mulțumitori/ Sau El le lasă să piară, pentru cele pe care le-au agonisit. Însă, El iartă mult" (Aș-Şura: 32-34).
1. Titanicul
La 10 aprilie 1912, a pornit din portul englezesc Southampton într-o croazieră mândria industriei navale - vaporul Titanic sau vasul invincibil, având la bord elita comunității internaționale și financiare, așa cum se caracterizaseră călătorii înșiși. Mândria și vanitatea constructorilor vasului i-au împins să considere acest vapor de neînvins. Unul dintre membrii echipajului a fost auzit spunând, fălindu-se în fața unui grup de călători:
"Nici chiar Dumnezeu nu este în stare să scufunde acest vapor!" Dar în cea de a treia zi de mers, prin zona nordică a Oceanului Atlantic, s-a ciocnit de un iceberg plutitor, care i-a provocat o breșă cu lungimea de 90 de metri și, după numai două ceasuri și un sfert, vasul invincibil și muntele plutitor din fier și oțel s-a oprit pe fundul oceanului, cu 1504 călători la bord. Vasul avea o încărcătură de 46 mii de tone și o lungime de 246 de metri. Responsabilii au fost avertizați, în prealabil, despre existența unui iceberg pe itinerarul său, dar vanitatea omului și încrederea oarbă în forța sa l-au împiedicat să ia măsurile de precauție, unii călători cerând cu ironie bucăți din iceberg, în caz că se va ciocni cu vasul lor, pentru a le pune în paharele cu băutură, convinși fiind că vasul lor nu va lua foc și nici nu se va scufunda, așa după cum li se spusese. Poetul egiptean Ahmad Şawqi a rezumat scufundarea Titanicului în următoarele cuvinte:
"A fost izbit, a trosnit și a cerut ajutor, dar i-a venit sorocul, rămânând doar o poveste". Icebergul care a învins vaporul invincibil și a sfărâmat vanitatea omului avea o lungime de doar 25 de metri și o lățime de numai 25 de metri, dar aceste dimensiuni i-au permis să lovească și să scufunde un vas în greutate de 200000 de tone. În anul 1987, o misiune franco-americană a descoperit epava acestui vapor în Oceanul Atlantic, la adâncimea de 4200 de metri, la distanță de 500 kilometri de litoralul norvegian, și a constatat că el fusese rupt în două bucăți. S-au transmis știri care dovedesc că omul nu a învățat nimic din lecția Titanicului, lumea aleasă întrecându-se să achiziționeze piese din el, după trecerea a șaptezeci și cinci de ani de la scufundare, la prețuri exorbitante: două sute de mii de dolari în schimbul unei statuete de bronz, două mii de lire sterline în schimbul unei farfurii de porțelan, cinci mii de dolari în schimbul unei cărți poștale care s-a păstrat până astăzi, uitând că, zilnic, mor în lume patruzeci de mii de copii din cauza foametei. Vai omului! "El este nedrept și neștiutor!"
2. "Şi v-a supus vouă corabia pentru a pluti pe mare din porunca lui"
Corabia a fost supusă pentru a pluti pe mare din porunca lui Allah și nu după dorințele sufletului care îndeamnă la rău și după lăcomia indivizilor și a statelor care au folosit flotele din cele mai vechi timpuri și până astăzi pentru a învinge popoarele sărace și slabe și a le jefui resursele. În fundul mărilor și al oceanelor, s-au scufundat și se scufundă, în fiecare zi, zeci de corăbii care încalcă voința lui Allah, în privința făpturilor sale. Enciclopedia Cousteau apreciază că în fiecare an ajung pe fundul mărilor și al oceanelor vase cu un tonaj de un milion de tone. Printre ele se află corăbii spaniole din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, care transportau aurul, argintul și comorile furate din țările Americii Latine și ale Africii, flote de război vechi și moderne care s-au războit pe nedrept în oceanele lumii pentru a pune mâna pe resursele popoarelor slabe și pentru a-și impune dominația asupra lor și tancuri petroliere gigantice, cu o încărcătură de cinci sute de mii de tone. Toate acestea au intrat sub incidența următorului verset: "Pe fiecare l-am pedepsit. Noi după păcatul lui: printre ei, se află acela asupra căruia am trimis vijelie cu pietre; printre ei, se află acela pe care l-a lovit strigătul; printre ei, se află acela pe care Noi am făcut să-l înghită pământul; printre ei, se află acela pe care Noi l-am înecat. Şi nu Allah a fost nedrept cu ei, ci ei au fost nedrepți față de ei înșiși" (Al-'Ankabut).
"Masjur" este un adjectiv derivat de la "sajara", care înseamnă "a umple sau a aprinde". Se spune "a umplut râul" și "a aprins cuptorul". Acest sens îl găsim în cuvintele lui Allah Preaînaltul despre starea mărilor, în Ziua de Apoi, când vor fi aprinse și vor izbucni: "Şi când mările se vor aprinde" (AtTakwir: 6), "Şi când mările vor izbucni (în flăcări)" (Al-Infitar: 3).
Următoarele informații sumare din "Enciclopedia Mărilor" îi oferă cititorului o imagine simplificată a sensului jurământului lui Allah Preaînaltul pe marea plină și aprinsă și a energiilor și a binefacerilor pe care Domnul le-a depus în mări și le-a supus omului.
1. Ciclul apei
Apa are proprietatea păstrării căldurii soarelui pentru o perioadă de timp mai lungă decât o poate face scoarța pământului. Soarele încălzește straturile superioare ale apei mărilor, în vreme ce straturile adânci se încălzesc datorită căldurii care urcă din interiorul pământului, din milioanele de tone de lavă și roci lichide pe care pământul le aruncă în fundul oceanelor prin fosele sale. Şi cu toate că soarele evaporă în fiecare an 320 milioane kilometri cubi din apa oceanelor, toată apa, până la ultima picătură, se întoarce tot în mare, chiar și după milioane de ani, datorită învelișului atmosferic care o readuce pe pământ sub formă de ploaie și zăpadă, pentru a relua un nou ciclu - ciclul mișcării apei din mare în atmosferă și apoi din nou pe pământ. El acționează ca o mașină de dimensiuni uriașe, perfectă, soarele având în cadrul ei rolul focului, mările rolul unui cazan uriaș, iar învelișul atmosferic, vânturile, munții, pământul cu straturile lui, lacurile și râurile rolul unor vase de acumulare, de răcire și de drenare, în felul acesta mările rămânând umplute cu apă. Datorită acestui ciclu al apei, se degajă în fiecare zi o cantitate de energie necesară pentru viața făpturilor vii egală cu energia existentă în mii de bombe cu hidrogen, însă ea este o energie curată, utilă pentru toate ființele, distribuită prin intermediul vânturilor și al ploilor, în conformitate cu voința Creatorului, care știe totul despre făpturile Sale, cu îndurarea și dreptatea Lui.
"Allah este Acela care v-a supus vouă marea, ca să plutească vasele pe ea, la porunca Sa, și pentru ca voi să umblați în căutarea harului Său. Poate că voi veți fi mulțumitori" (Al-Jathiya: 12).
2. Energia ascunsă în mări
Marea este plină de energie; în ea se află 85 de elemente naturale. Ea este o adevărată mină pentru pământ. Un kilometru cub de apă de mare conține un milion și jumătate de tone de magneziu, șaptesprezece kilograme de aur, precum și mari cantități de calciu, sulf, sare, clor, potasiu, iod, săruri de aluminiu, nichel, crom și altele. Un kilometru cub din apa oceanului conține o cantitate de sare care ar ajunge întregii omeniri pentru o perioadă de doi ani. Dacă ar fi extrase blocurile minerale de pe fundul Oceanului Pacific, ele ar asigura cuprul necesar întregii omeniri pentru o perioadă de șase mii de ani, aluminiul necesar pentru o perioadă de zece mii de ani și cobaltul necesar pentru o perioadă de două sute de mii de ani. Țițeiul, gazele naturale și cărbunii de pământ de sub fundul mării constituie o bogăție inestimabilă, din care omul nu a extras decât o cantitate foarte mică. La toate acestea, se adaugă energia hidroelectrică nelimitată.
Mările sunt, de asemenea, pline de resurse alimentare, suficiente pentru întreaga lume, oricât de mare ar fi populația ei, cu condiția ca omul să nu altereze, să nu polueze și să nu epuizeze mările, așa cum procedează de un secol încoace. Este suficient să amintim că, în mări trăiesc douăzeci de mii de specii de viețuitoare, din care omul a pescuit șaizeci de milioane de tone în anul 1973 și o sută de milioane de tone în anul 1990. Dacă știm că un kilogram de pește pescuit se hrănește cu zece kilograme de plancton care la rândul lui, se hrănește cu zece kilograme de plante microscopice și că fiecare litru de apă de mare conține o mie de soiuri de plante microscopice și zeci de specii de microorganisme și un milion de celule vegetale, fiecare celulă înmulțindu-se cu o rată de un miliard de celule lunar, vom înțelege mai bine ceva din măreția jurământului lui Allah Preaînaltul "Şi pe marea cea plină".
Dacă știm că unele crustacee se hrănesc cu o sută de miliarde de celule vegetale și că unii pești se hrănesc cu șaptezeci de mii de crustacee zilnic și că balena înghite cinci mii de pești zilnic sau cinci tone de plancton și că omul pescuiește, în fiecare an, mii de balene, greutatea unui exemplar din ele putând să ajungă la 65 de tone, vom înțelege, de asemenea, ceva din măreția jurământului lui Allah Preaînaltul "Şi pe marea cea plină". Laudă Aceluia care a împărțit sursele de existență și nu a uitat pe nimeni și a binecuvântat pământul "și a orânduit pe el toate cele necesare pentru hrană, până la patru zile egale. Acesta este un răspuns pentru aceia care întreabă" (Fussilat: 10).
Mările sunt pline de curenți, între care se numără unsprezece curenți calzi; în ele, se află cincisprezece mii de vulcani activi și stinși și douăzeci de abisuri cu adâncimi de până la 11516 metri; ele sunt pline de lanțuri muntoase, cel mai uriaș dintre acestea fiind lanțul care se întinde până la o distanță de 60 de mii de kilometri în Oceanul Pacific, Oceanul Indian și Oceanul Atlantic, cu înălțimi variind între 100 și 3000 de metri.
3. Carnea de mare și mâncarea ei
"Vânatul pe mare vă este îngăduit, iar mâncarea lui este pentru voi, ca și pentru călători, merindă" (Al-Ma'ida: 96).
Coranul cel Sfânt a permis consumarea cărnii proaspete din vânatul de mare, așa după cum spun cuvintele lui Allah Preaînaltul: "El este Cel care a supus marea, pentru ca voi să mâncați din ea carne proaspătă" (An-Nahl: 14);
"Cele două mări nu sunt la fel; aceasta este bună, dulce, plăcută la băut, iar aceasta este sărată și amară. Şi, totuși, din fiecare [dintre cele două] mâncați carne proaspătă" (Fatir: 12). Tradiția nobilă a detaliat sensul cărnii proaspete, precizând: "Mâncați ceea ce a fost viu când l-ați pescuit și apoi a murit, dar, nu mâncați ceea ce aruncă marea și plutește la suprafața ei!" (Transmis de Jabir).
Legea divină a îngăduit, de asemenea, călătorilor să mănânce vânatul din mare. Dar acest lucru este condiționat de conservarea peștelui, astfel încât să nu se altereze și de prelucrarea lui, așa cum se procedează astăzi. Toate aceste lucruri sunt clare, nu au nevoie decât de o explicare simplă, dar ceea ce ne atrage atenția aici, este pronumele afix din expresia "mâncarea ei". Oare el se referă la vânat, adică la mâncare sau la mare? Dacă se referă la vânat, atunci care este mâncarea pe care ne-a îngăduit-o Domnul? Dacă pronumele se referă la mare, atunci care este mâncarea mării, în afară de peștele pe care-l vânăm?
a) Mâncarea vânatului de mare:
Peștele pe care-l vânăm se hrănește cu planctonul, alcătuit din specii mici și microscopice de pești și crustacee. Specialiștii în biologia marină au descoperit recent că sute de miliarde de tone din aceste vietăți mici, care constituie hrana vânatului de mare, se ridică în fiecare noapte din adâncul oceanelor la suprafața apei și se hrănesc cu ele peștii mici și mijlocii, iar la ivirea zorilor coboară din nou în adâncuri. S-a constatat, de asemenea, că planctonul, care reprezintă hrana peștilor, este una dintre sursele alimentare cele mai bogate în proteine și, de aceea, omul îl pescuiește, îl prelucrează și-l împarte cu peștii, ajungând aproape să-i priveze de el, dar să se priveze și pe sine, în consecință, de toate bunurile mărilor!
b) Mâncarea mării în afară de pește:
În apa mării se află resurse alimentare uriașe. Alături de pește, de crustacee și de mâncarea lor, vegetația marină reprezintă o sursă de energie alimentară ce nu este de neglijat. De câțiva ani, Japonia singură extrage 140000 de tone dintr-un anumit soi de alge, numite "wakme", care au o valoare nutritivă înaltă,întrucât sunt alcătuite din 20% substanțe proteice, pe lângă sărurile minerale, vitamine, sodiu, fier, potasiu și calciu. Ele au și unele efecte terapeutice, întrucât reduc grăsimile și scad tensiunea sangvină. Există un soi de alge uriașe, numite kelp, care cresc cu o viteză de 60 de centimetri pe zi și pe care omul a început să le exploateze, extrăgând din ele substanțe chimice folosite în producerea energiei, așa cum este gazul metan. Vietățile marine animale și vegetale conțin substanțe chimice folosite în combaterea diverselor boli. Din unele soiuri de alge roșii s-a extras substanța chimică "acidul cianic", folosit pentru distrugerea unor viermi care trăiesc în aparatul digestiv. Din alte alge și ciuperci s-au extras antibiotice cu un efect puternic în combaterea microbilor care atacă viețuitoarele. Dar și mai interesant este faptul că aceste substanțe au fost găsite în ciupercile care cresc în jurul gurilor canalelor de scurgere a apelor murdare și a gunoaielor, fiindcă acțiunea acestor ciuperci este curățirea mărilor de microorganismele dăunătoare care se înmulțesc cu o viteză uimitoare în apele murdare. Omul nu a extras până în momentul de față decât puține medicamente din surse marine și este posibil să fie descoperite mii de alte medicamente în viețuitoarele marine. Este suficient să menționăm că în apa mării trăiesc sute de specii de pești, crustacee și moluște otrăvitoare, din al căror venin se pot extrage zeci de medicamente eficace.
4 - "Şi v-a supus vouă râurile"
Pământul conține 1360 milioane kilometri cubi de apă, distribuită astfel: 97,2% în mări și oceane, 2% sub formă de blocuri de gheață, 0,6% sub forma apei freatice și 0,017% sub formă de râuri și lacuri. Râurile și lacurile oferă pentru milioane de oameni plăcerea, apa, alimentația și energia, favorizează comerțul și-l scapă pe om de gunoaie. Este suficient să amintim că viața în Egipt, Sudan și Uganda depinde de fluviul Nil, că barajele înălțate pe cursurile de apă asigură aproximativ un sfert din energia electrică pe care o consumă omenirea că în Statele Unite se află în stare latentă, în cascade, o cantitate de energie hidroelectrică suficientă pentru producerea a 300 de milioane cai-putere, adică mai mult decât necesarul de electricitate al Statelor Unite, sau că barajul înălțat pe râul Parna, la granița dintre Brazilia și Paraguai, considerat a fi cel mai mare din lume, a cărui construcție a fost începută în anul 1975 și încheiată în anul 1989, produce 75 miliarde kilowați-oră anual, cunoscându-se și faptul că energia provenită din cursurile de apă este curată, nepoluantă. Totodată, în râuri și lacuri trăiesc două mii de soiuri de pești, dintre care 1300 de soiuri numai în fluviul Amazon.
5 - "întunericuri unele deasupra altora..."
"Sau [ele sunt] ca întunericul dintr-o mare adâncă, fără fund, pe care o învăluie valurile, iar, peste ele, alte valuri și, deasupra lor, norii. Intunericuri unele deasupra altora. Dacă [cineva] scoate mâna, aproape că nici nu vede. Iar, acela căruia Allah nu-i dă lumină, nu va avea nici o lumină" (AnNur: 40).
Stiințele despre mare au descoperit în a doua jumătate a secolului al XX-lea că în adâncurile mărilor la 3.000 de metri adâncime, se formează valuri cu lungimea de câțiva kilometri și cu înălțimea de până la o sută de metri și că, la adâncimea de șaizeci de metri de la suprafața mării totul devine întunecat.
Există apoi unele tipuri de nori care reflectă lumina soarelui în întregime. Acela care citește descrierea coranică a întunericurilor care acoperă suprafața mării și a abisurilor ei se va convinge că descrierea coranică de mai sus a întunericurilor mării nu poate să provină de la un om care nu știe nici să înoate, nici să citească și care și-a petrecut viața în deșert și nu a cunoscut marea cu abisurile, valurile și norii ei negri, ci este descrierea făcută de Allah Atoateștiutorul.
În continuare ne vom referi, pe scurt, la o serie de detalii științifice:
Intunericul mării care se acumulează: Lumina soarelui, care ne permite să vedem lucrurile, este alcătuită din șapte culori vizibile care alcătuiesc spectrul luminii: roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet.
Când razele soarelui ating fața mării, o parte dintre ele sunt reflectate, iar o altă parte pătrunde în apa ei care reflectă o parte din ele și care absoarbe, treptat, celelalte culori rămase, încât nu mai rămâne nici una din acestea la adâncimi de peste șaizeci de metri de la suprafața mării.
-La adâncimi ce variază între 10 și 20 de metri de la suprafața mării apa absoarbe culoarea roșie, apoi culoarea portocalie din spectrul solar și apare un prim întuneric, cel al culorilor roșu și portocaliu, în sensul că la adâncimea de peste zece metri de la suprafața mării nu mai putem distinge obiectele de culoare roșie și portocalie
- La adâncimea de 20 de metri de la suprafața mării apa absoarbe culoarea galbenă și se ivește al doilea întuneric, în sensul că după 20 de metri adâncime nu mai putem distinge obiectele care au culorile roșu, portocaliu și galben.
- La adâncimea de 30 de metri de la suprafața mării, apa ei absoarbe culoarea verde și se ivește un al treilea întuneric, în sensul că după adâncimea de 30 de metri nu mai putem distinge obiectele care au culorile roșu, portocaliu, galben și verde.
- La adâncimea de 60 de metri de la suprafața mării apa absoarbe și celelalte culori, respectiv culorile verde, indigo și violet, și apare un al patrulea întuneric, absolut, în sensul că nu mai putem distinge obiectele de nici o culoare, la adâncimi de peste 60 de metri de la suprafața mării. De aceea, Domnul a înzestrat ființele care trăiesc în abisurile mărilor, cu o sursă proprie de lumină, pe care o produc singure, iar acela pe care Allah nu l-a înzestrat cu o sursă de lumină nu va avea lumină în aceste adâncuri. (Remarcați relația dintre textul coranic și sensurile stiințifice).
Este de remarcat faptul că întunericul mării nu devine absolut, adică întuneric beznă, decât la adâncimea de peste șaizeci de metri. Intunericurile dintre această adâncime și suprafața mării sunt relative, așa după cum am explicat mai sus. Cuvântul "aproape" din segmentul de verset "Dacă [cineva] scoate mâna, aproape că nici nu o vede" face aluzie înr-un mod uimitor la întunericurile relative ale mării. Acest lucru l-a determinat pe oceanologul indian contemporan Durghara să conchidă, în urma comentării acestui verset sfânt, că informațiile conținute în el nu sunt la nivelul cunoștințelor omenirii din vremea revelației ci țin de un nivel mai înalt decât natura și decât omul, adică de Allah Preaînaltul și Preaslăvitul.
____________________________
fragment din cartea "Ştiintele despre Pamant in Coran",autor Dr. Adnan Aș - Şarif
(cartea este pe site in format PDF la sectiunea Biblioteca)
Articole asemanatoare
Putem dovedi existenta lui Allah?
Musca si importanta animalelor in Coran
Lumea paienjenilor si a tantarului in versetele…