Munca in Islam

Referitor la încurajarea unei persoane de a munci și de a câștiga un trai decent, Allah spune în Coran:

"El (Allah) este Cel care v-a făcut pământul supus. Deci străbateți întinderile sale. Şi mâncați din înzestrarea Lui. Şi la El este învierea."

{Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Mulk (67), versetul 15.}

"Apoi, după ce Rugăciunea (Jumu`ah) a fost împlinită, răspândiți-vă pe pământ și căutați harul lui Allah (prin muncă) și pomeniți-L mult pe Allah, pentru ca voi să izbândiți!"

{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Jumu`a (62), versetul 10.}

Fără muncă omul nu poate obține nimic. De aceea, pentru ca acesta să beneficieze de binecuvântările pe care Dumnezeu i le-a trimis, în viața de apoi și în viața aceasta, el trebuie să depună efort pe măsura puterilor sale:

"Allah nu impune nici unui suflet decat ceea ce este in putinta lui. ("¦)"

{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Baqara (2), versetul 286.}

Allah nu împovărează omul, dar totuși, pentru obține ceva omul trebuie să depună măcar un minim de efort. În acest sens Allah ne ca pildă în Coran pe fecioara Maria:

"Şi-au apucat-o durerile lângă trunchiul unui curmal și a zis ea: «O, de aș fi murit înainte de aceasta și cu totul de-aș fi fost uitată!»/ Dar [un glas] a strigat-o de sub ea, [zicându-i]: «Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de tine un pârâiaș!/ Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă lângă tine curmale proaspete coapte!/ Așadar, mănâncă, bea și fii fericită [de copilul tău]!("¦)»"

{ Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Maryam (19), versetele 23-26.}

O femeie cuprinsă de chinurile facerii și care abia se poate ține pe picioare nu are puterea să scuture un curmal încât să cadă curmale din el. Este evident că acele curmale au fost un miracol de la Allah așa încât fecioara Maria să se poată hrăni. Allah ar fi putut să facă ca acele curmale să cadă singure din copac, dar El cere Mariei să scuture curmalul, și abia când aceasta scutură curmalul atât cât putea ea, miracolul își face apariția. Deci, prin asta, Allah dă pildă oamenilor că pentru a obține ceva (indiferent că este vorba de o binecuvântare în lumea aceasta sau în cea de apoi) este nevoie de muncă.

                                             

Când omul depune efort pentru a obține ceva, el învață să aprecieze acel lucru și se poartă cu grijă față de acesta, evitându-se astfel risipa. Dimpotrivă, dacă un om obține ceva fără nici un fel de efort, acesta devine nerecunoscător față de Allah și ajunge să creadă că acel lucru i se cuvine. În plus omul are tendința de a fi risipitor cu ceea ce obține cu ușurință. Un exemplu de oameni care obțin lucruri fără prea mult efort sunt multe din așa-zisele "vedete" promovate în Occident. Ziarele și televiziunile abundă cu știri despre extravaganța afișată și despre risipa pe care o fac aceste "vedete" privitor la haine, mașini, case extrem de scumpe etc.

În islam, o persoană, indiferent de statutul social, trebuie să-și câștige existența prin muncă. Profetul însuși a dat exemplu musulmanilor că nu trebuie să facă din statutul lor în societate o scuză pentru a nu munci. Referitor la acest lucru, Mustafa Ahmad al-Zarqa scria:

"Profetul - Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa! - și adepții lui erau asemănători în ceea ce privește deprinderile exterioare, îmbrăcămintea, modul în care se așezau, chiar și munca fizică pe care o practicau. De exemplu, în Bătălia Tranșeelor, el personal a luat parte la săpat și la cărat. Atunci când călătoreau, Profetul obișnuia să adune lemne de foc pentru a-și ajuta adepții să pregătească mâncarea și se asemăna atât de mult cu oricare dintre ei, încât noii veniți nu puteau să îl deosebească printre adepții lui în moschee. De aceea, era normal să pună această întrebare "Care dintre voi este Muhammed?" și atunci companionii indicau spre Profet."

Statutul unei persoane în societate nu este o scuză pentru a se sustrage de la muncă. Așa cum a arătat profetul Muhammad (saws), fiecare musulman are obligativitatea de a-și aduce contribuția la societatea în care trăiește. Așa se face că mari lideri din istoria islamului nu au abuzat de poziția lor și au muncit la fel ca supușii lor. Sultanul Suleyman (cunoscut în Occident ca Soliman Magnificul - 1520-1566) a urmat exemplul profetului Muhammad (saws). Când el s-a aflat la conducere, Imperiului Otoman a atins maximul expansiunii teritoriale și era o super-putere mondială. Chiar și așa sultanul nu a făcut din poziția lui de lider al imperiului o meserie. Acesta a fost caligraf și în timpul vieții sale a executat o copie a Sfântului Coran. Soliman Magnificul nu este un caz izolat. Se știe și despre alți califi că au fost caligrafi, cum este cazul califului Mustakfi (1301-1339), sau specialiști în tehnică, de exemplu califul Mustanjid (1160-1170) era specializat în executarea astrolabului și a altor instrumente astronomice.

De asemenea există numeroase hadisuri în care Profetul Muhammad (saws) vorbește despre virtuțile muncii și îi încurajează pe oameni să muncească:

"Al-Miqdaam (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a spus: Nimeni nu mănâncă o mâncare mai bună decât cea pe care a dobândit-o cu propriile sale mâini. Profetul David (as) a mâncat ceea ce el a dobândit cu propriile mâini."

{ Al-Bukhari (1966)}

"Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: (Profetul) Zakariya (as) era tâmplar."

{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timișoara, România, 1999, nr.545, p.192.}

"Abu Huraira (ra) relatează că Trimisul lui Allah (saws) a zis: "Fiecare profet a îngrijit oi." El a fost întrebat: "Şi tu?" El a încuviințat și a adăugat că a îngrijit oile celor din Mekka pentru câteva monede."

{Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timișoara, România, 1999, nr.603, p.208.}

"Al-Zubair ibn al-Awwaam (ra) a relatat că Profetul (saws) a zis: Dacă unul din voi ar lua o funie și ar aduce lemne de foc pe spinarea sa, iar (apoi) le-ar vinde, păstrându-și astfel demnitatea, aceasta ar fi mai bine pentru el decât să ceară de la oameni care s-ar putea să-i dea sau să refuze să-i dea."

{Al-Bukhari (1402)}

Cerșitul este considerat dezagreabil, și ca atare este descurajat:

"Abu Huraira (ra) a relatat că Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care cere ca să-și sporească averea, cerșește cărbune aprins. Să cear탣, atunci, după voia lui, puțin sau mult."

{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timișoara, România, 1999, nr.535, p.190.}

"Thauban (ra) a relatat c탣 Trimisul lui Allah (saws) a zis: Cel care mă asigură că nu va cerși nimic de la nimeni, pentru acela voi garanta Paradisul. Eu am zis: Eu îți dau garanția. De-atunci Thauban n-a mai cerut nimic de la nimeni."

{ Yahya bin Sharaf-ud-Din An-Nawawi, Riyad as-Salihin, Editura Islam, Timișoara, România, 1999, nr.538, p.190.}

Islamul îi încurajează pe ceilalți să-i ajute pe cei săraci, dar pe cealaltă parte nu le permite celor săraci să se complacă în sărăcie și să cerșească, ci îi încurajează să scape de sărăcie prin muncă cinstită. Munca cinstită, oricât de dificilă ar fi, este mai bună decât cerșitul, deoarece prin cerșit un individ este un parazit pentru societate, în timp ce o persoană care muncește, oricât de neînsemnată ar fi munca sa, își aduce contribuția la evoluția societății sale. Un exemplu în acest sens îl întâlnim în hadisul următor:

Anas ibn Malik a relatat: Un bărbat dintre Ansari a venit la Profet (saws) și a cerșit de la el. El (Profetul) a întrebat: "Nu ai nimic acasă?". El a răspuns: "Da, o carpetă, servește drept cuvertură și saltea, și un pahar de lemn pentru băut apă.". El (Profetul) a spus: "Adu-mi acestea mie!". Atunci el i-a adus aceste lucruri, iar el (Profetul) le-a luat în mâinile sale și a întrebat: "Cine va cumpăra aceste (lucruri)?". Un om a spus: "Eu le voi cumpăra pentru un dirham". El (Profetul) a spus de două sau de trei ori: "Cine dă mai mult de un dirham?". Un om a spus: "Eu le voi cumpăra pentru doi dirhami". El (Profetul) i-a dat acele (lucruri) și a luat cei doi dirhami, iar apoi i-a dat aceștia (dirhamii) Ansarului și a spus: "Cumpără mâncare cu unul din aceștia și dă-o familiei tale și cumpără un topor (cu celălalt dirham) și adu-mi acesta mie. El i l-a adus. Trimisul lui Allah (saws) i-a pus un mâner (toporului) cu propriile sale mâini și a spus: Du-te și adună lemne de foc și vinde-le, și să nu te mai văd două săptămâni. Omul a mers să adune lemne de foc și să le vândă. Când a câștigat zece dirhami, omul a venit la el (Profet) și cumpărase o haină cu o parte din aceștia și mâncare de ceilalți. Trimisul lui Allah (saws)a spus atunci: "Acest lucru este mai bun pentru tine decât să vii în Ziua Învierii cu un semn negru pe chipul tău (pentru cerșit). Cerșitul se cuvine doar pentru trei (categorii de) oameni: cel care se află în sărăcie lucie, cel care este afundat în datorii, sau cel care are responsabilitatea de a da o despăgubire și are greutăți cu făcutul plății."

{ Abu Dawud, Sunan AbuDawud, Kitab al Zakat (9), 1637.}

O persoană care-și câștigă existența cu munca propriilor mâini este o persoană independentă. Însă, o persoană care depinde de o alta nu va fi independentă, iar dacă cel care îi furnizează mijloacele de trai este o persoană imorală și îi cere celui pe care îl întreține să săvârșească o imoralitate, acesta din urmă va fi nevoit să facă acel lucru imoral deoarece în caz contrar nu va mai fi întreținut. În acest mod se poate răspândi imoralitatea, iar islamul închide orice poartă către ceea ce este rău. Deci, independența unui om depinde de munca lui. Un exemplu în acest sens este imamul Abu Hanifa, unul dintre cei mai mari savanți musulmani. El a refuzat postul de judecător suprem la curtea califului Al-Mansur. Abu Hanifa nu a vrut să plătit de acesta, deoarece știa că Al-Mansur făcea abuz de funcția de calif și intervenea în verdictele judecătorilor pentru a-și atinge propriile interese. Abu Hanifa a fost vânzător de stofe și a câștigat mult de pe urma comerțului său, el fiind un om bogat.