Mita este interzisa (haram)

Una dintre faptele al căror făptaș se socotește printre cei care mănâncă averea oamenilor pe nedrept este mita. Mita sunt banii care se achită unei persoane influente sau care deține o funcție publică, pentru a da în favoarea lui sau împotriva adversarului său decizia pe care o voiește el sau pentru a îndeplini o faptă în favoarea lui sau pentru a întârzia un lucru în defavoarea adversarului său etc.

Islamul i-a interzis musulmanului să urmeze calea mituirii cârmuitorilor și ajutoarelor lor, după cum le-a interzis și acestora să o primească, dacă li se va oferi, iar altora le-a interzis să mijlocească între cei care primesc și cei care dau mită.

Allah Preaputernicul a grăit:

"Nu vă luați unii altora averile pe nedrept și nu-i ademeniți cu ele pe judecători, ca să mâncați o parte din averile oamenilor pe nedrept și cu bună știință" (Al-Baqara: 188).

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis: "Blestemul lui Allah atât asupra celui care dă mită cât și asupra aceluia care primește mită pentru judecată!"^[1]

Iar despre Thawaban s-a relatat că a zis: Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - i-a blestemat atât pe "cel care dă mită și pe cel care primește mită, cât și pe cel care mijlocește între ei".^[2]

Dacă cel care primește mita o ia pentru a nedreptăți, atunci el săvârșește mare păcat! Iar dacă el va căuta dreptatea, aceasta este o datorie a lui fără să primească în schimbul ei bani.

Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - l-a trimis pe Abd Allah bin Ruwaha la evrei pentru a estima impozitul pe care ei trebuiau să-l achite pentru palmierii lor și i-au oferit lui niște bani. Dar el a zis: "Mita pe care voi ați oferit-o este oprită și noi nu vrem s-o primim!"^[3]

Nu este de mirare că Islamul a interzis mita și a fost foarte aspru cu cei care o practicau, căci răspândirea ei într-o societate înseamnă răspândirea stricăciunii și nedreptății ca urmare a unei judecăți pe nedrept sau a abținerii de la darea unei hotărâri pe drept, a punerii în față a ceea ce ar trebui pus la urmă sau a punerii la urmă a ceea ce ar trebui pus în față, a răspândirii arivismului în societate, nu a spiritului datoriei.