"Şi aceste pilde Noi le dăm oamenilor, dar nu le înțeleg decât cei pricepuți" (Al-Ankabut: 43). "Pilda acelora care au luat ocrotitori în locul lui Allah este ca pilda păianjenului care și-a făcut o casă; dar, cea mai slabă casă este casa păianjenului, dacă ei măcar ar fi știut!" (Al-Ankabut: 41).
Ce au aflat cercetătorii arahnologi în secolul al XX-lea despre păianjen, despre casa lui și despre comportamentul lui? Probabil că au aflat multe lucruri, dar ceea ce au aflat este încă puțin, conform recunoașterii lor. Întrebarea care persistă este: au înțeles ei care este înțelepciunea, adicămotivul existenței acestei insecte și au aceptat ei existența Creatorului ei și învățaturile Lui sau unii dintre ei continuă să se ascundă în spatele unor teorii goale și unor cuvinte înșelătoare, cum sunt natura creatoare, hazardul și evoluția, când vine vorba de organizarea perfectă a miracolului viu reprezentat de circa cinci milioane de specii de făpturi vii, între care insectele precum furnica, albina, păianjenul, țanțarul, musca, coleopterele și altele constituie 85% din ele? În următoarele informații despre păianjeni, se află "semne pentru un neam de oameni care crede cu tărie" (Al- Jathiya: 4)
1 - Păianjenii se numără printre cele mai vechi vietăți, ei existând pe suprafața pământului de aproximativ trei sute de milioane de ani, fără să fi evoluat de atunci și până astăzi. Acest adevăr științific reprezintă astăzi, alături de legile științei geneticii, științei despre comportamentul animalelor și științei despre fosile, lovituri științifice dureroase pentru teoria lui Darwin și a adepțiilor săi, în legătură cu evoluția ființelor. De altfel nici furnicile și nici albinele nu au evoluat în decursul celor o sută cincizeci de milioane de ani ai existenței lor. Eroarea lui Darwin a constat în faptul că el și-a închipuit că, pornind de la studierea câtorva sute de specii de ființe vii, din milioanele de specii existente, ar putea să construiască o teorie cvasiștiințifică în stare să explice diversitatea ființelor prin evoluția de la simplu la complex și printr-o gradație sau ierarhie pe scara ființelor. Materialiștii au speculat această teorie greșită a existenței ființelor vii și au mai adăugat la ea și alte lucruri, cu toate că Darwin - așa după cum el însuși a recunoscut - nu a fost câtuși de puțin un ateu, ci - așa după cum a scris - a fost un credincios care "a găsit mâna lui Dumnezeu în toate făpturile pe care le-a studiat" și "a acceptat existența lui Dumnezeu, acea forța măreața care grăiește despre sine prin toate făpturile".
2 - Există treizeci de mii de specii de păianjeni care trăiesc pe suprafața pământului, în subsol și în apă. Ele sunt folositoare omului, întrucât asemenea tuturor făpturilor lui Allah, reprezintă o verigă în asigurarea echilibrului mediului, distrugând un mare număr de muște, țanțari și alte insecte și limitând răspândirea lor.
3 - A fost înregistrată pe peliculă casa păianjenului din momentul începerii construcției și până la finalizarea ei, ea oferind un exemplu splendid de precizie și de rapiditate în execuție, unii păianjeni construindu-și casa dimineața și devorând-o seara, pentru a relua în fiecare zi construirea unei noi case.
4 - Filaturi compuse din sute de mii de suveici care sunt în partea din spate a păianjenului, secretă fire din care se construiește casa. Fiecare suveică este legată de o glandă care secretă fire diferite, în funcție de calitatea necesară; există fire pentru construit casa, fire pentru vânarea prăzii, fire de avertizare, fire pentru scară, fire pentru împiedicarea prăzii. Fiecare centimetru pătrat din partea din spate a păiajenului are, cincizeci de mii de navete cu fire! 5 - Numărul firelor din casa unor specii de păianjen, poate să ajungă la patru sute de mii de fire, lungimea unui singur fir este de 20 de centimetri, iar diametrul lui este egal cu a cincizecea parte dintr-un milimetru, dar cu toate acestea el este mai solid și mai rezistent la presiune de două ori decât un fir de oțel cu aceleași specificații.
6 - Unele specii de păianjeni de apă își construiesc casele sub apă sub forma unor camere cu aer, semănând cu niște submarine minuscule, în care își devorează prada și-și incubează ouăle. Construirea casei sub apă este una din minunile artei; păianjenul își mărește încăperea de aer, în funcție de nevoile sale pentru pradăși pentru incubație, iar casa este într-atât de trainică și de perfectă încât apa nu poate pătrunde în ea.
7 - Unele specii de păianjeni trăiesc sub pământ vreme de douăzeci de ani câteodată.
8 - Există păianjeni răpitori care trăiesc pe seama vânatului altora. Ei se strecoară cu agilitate deosebită în magaziile altor semeni, depășind toate firele de avertizare cu un suc special, apoi răpesc prada cu niște fire proprii și o scot afară, evitând din nou firele de avertizare.
9 - Împerecherea unor specii de păianjeni (Lynyhia Litigiosa) este foarte ciudată, încât nu știm cum ne vor explica unii din adepții teoriei hazardului și evoluției cum se întâmplă acest lucru. Când vine timpul împerecherii, câțiva păianjeni masculi stau la pândă (și de obicei, masculul este mai mic decât femela) în apropierea plasei unei femele, iar când vine semnalul ei de răspuns că ea este pregătită pentru fecundare - iar acest semnal este sub forma unei substanțe chimice eterice aromate care-i atrage pe masculi - masculul intră în casa femelei care stă la pândă. Primul lucru pe care îl face masculul care pătrunde în casa femelei este distrugerea stâlpilor de susținere a casei, astfel încât pânza să cadă peste el și peste femelă, iar ceilalți masculi să rămână în afara pânzei.
Pentru și mai multă siguranța, masculul victorios secretă o substanță chimică pentru a-i îndepărta pe ceilalți masculi, pentru a rămâne complet singur în timpul operației de fecundare, însă substanța destinată îndepărtării celorlalți masculi trebuie să fie foarte bine dozată (câteva milionimi de miligrame), căci, dacă este în cantitate mai mare decât trebuie, devine și masculul implicat incapabil de acuplare.
Există o altă specie de păianjeni care atunci când femela își face cunoscută dorința de împerechere printr-o substanța aromată sau prin mișcarea firelor pânzei, masculul care așteaptă acest mesaj trebuie să fie extrem de prudent. Mai întâi, pentru a ajunge la femelă prin pânza ei, el trebuie să urmeze anumite fire sau un anumit drum printre miile de fire care alcătuiesc pânza casei femelei, căci dacă greșește, este socotit pradă și este ucis fără milă. După ce ajunge la femelă, trebuie să o anestezieze pentru a se împerechea cu ea și trebuie să calculeze perioada acuplării astfel încât să nu depășească perioada anesteziei femelei, căci altfel devine victima supraviețuirii speciei și femela îl ucide fără milă. Cum ne explică materialiștii și adepții teoriilor hazardului, evoluției și naturii motivele reglării acestor operațiuni complexe și foarte precise legate de acuplarea păianjenilor?
"El vă arată semnele Sale, dar care dintre semnele lui Allah le tăgăduiți voi? ( Ghafir:81);
"El este Cel care face prima oară făpturile și apoi le face din nou și aceasta este și mai ușor pentru El" (Ar-Rum:27).
Observație: Femela păianjenului se numește 'ankabut, iar masculul se numește 'ankab. Regula generală este ca femela să construiască o casă și să rămână aproape de ea, pândind prada, în vreme ce masculul umblă din loc în loc, fără să își construiască o casă cu ajutorul căreia să vâneze, asemenea femelei. Acest adevăr științific nu a fost cunoscut decât după descoperirea microscopului, când a început studiul științific serios al insectelor, în secolul al XVIII-lea.
Prin această lămurire dorim să atragem atenția cititorului asupra unui miracol științific din cuvintele lui Allah "și-a făcut o casă" (Al-'Ankabut: 41). În vremea revelației nu știa nimeni că femela, la majoritatea speciilor de păianjeni, construiește casa și nu masculul, în vreme ce în verset referirea se face la femelă, acordul făcându-se cu femininul: "(ea) și-a făcut o casă".
" Allah nu se sfiește să dea ca pildă un țânțar sau ceva deasupra lui. Cei care au crezut știu că este Adevărul de la Domnul lor. Cât despre cei care nu cred, ei spun: "Ce a vrut Allah cu această pildă?" Prin ea premulți îi rătacește și prin ea pe mulți îi călauzește, dar nu îi rătacește prin ea decât pe cei nelegiuiți"(Al- Baqara: 26).
Asemenea tututor creaturilor lui Allah, țânțar reprezintă o minune a Creatorului, atât din punct de vedere anatomic cât și din punct de vedere fiziologic. Este suficient să menționăm că ochiul țânțarului este alcătuit din sute de ochi minuscului, independenți din punct de vedere anatomic și complementari din punct de vedere fiziologic, ceea ce îi conferă posibilitatea de a avea un câmp vizual mai larg decât câmpul vizual al omului, îndeosebi în ceea ce privește vederea pe timpul nopții, întrucât el este foarte sensibil și recepționează razele infraroșii. Antenele lui, sângele, aparatul nervos și glandele lui care secretă substanțe chimice volatile alcătuiesc un limbaj chimic specific fiecărei specii de țânțari și prin intermediul lui reglează procesul de autoapărare și de împerechere și își asigură mijloacele necesare viețuirii, dar nu vom intra în detaliile științifice uluitoare. Țânțarul ocupă din punct de vedere numeric locul al doilea, după furnică, între ființele vii multicelulare și constituie o verigă necesară, indispensabilă pentru asigurarea echilibrului mediului. Când Organizația Mondială a Sănătății a anunțat, în anii șaizeci ai secolului trecut, eradicarea aproape totală a malariei, după ce și-a închipuit că a distrus țânțarul care transmite malaria, foarte curând și-a dat seama de eroare și de efectele negative ale acestei inițiative, deoarece au apărut noi specii de țânțari ai malariei, mult mai periculoși, după ce au devenit imuni la insecticidele folosite împotriva lor.
Domnul a înzestrat, prin zestrea lui genetică, țânțarul cu posibilități de a rezista la insecticide.
Entomologii, biologii și medicii au constatat apariția unor tipuri de febră mult mai primejdioase și mai dăunătoare decât malaria, cauzate de alte specii de țânțari, pe care le domină țânțarul malariei, ferindu-l astfel pe om de prejudiciile lui. Medicii au constatat, de asemenea, că parazitul care cauzează malaria, transmis de țânțar prin sângele lui în sângele omului, a dobândit, la rândul său, imunitate fața de majoritatea medicamentelor cu care era ucis. Cu câțiva ani în urmă, cercetătorii au ajuns la concluzia că imunizarea constituie cea mai bună cale de combatere a malariei, pentru că ea îl face imun pe om la parazitul malariei, nemaifiind în felul acesta nevoie de uciderea parazitului sau a țanțarului care îl transmite. Fiecare ființa are însușiri bune și însușiri dăunătoare, dar bilanțul final al acestor însușiri este în favoarea omului. Omul se poate feri de efectele dăunătoare ale unor ființe prin știință, cu condiția ca această știință să fie subordonată perceptelor coranice, în ceea ce privește intrarea în interacțiune cu aceste făpturi, căci Allah Preaînaltul a grăit: "Şi Noi am creat toate lucrurile bine întocmite" (Al Qamar: 49);
"Şi a creat toate lucrurile și le-a orânduit cu bună rânduială" (Al- Furqan:2);
"Nu există schimbare în creația lui Allah" (Ar-Rum: 30);
"Nu ucideți sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept!" (Al-An'am: 151).
Cercetătorii biologi și ecologi au început să înțeleagă rânduielile coranice referitoare la viețuitoare și, de aceea, au înțeles că cel mai potrivit mijloc de luptă împotriva țânțarului și al parazitului pe care îl transmite este imunizarea omului împotriva lui și nu uciderea țânțarului, după cum au constatat că există făpturi pe care Domnul le-a înzestrat cu putere asupra țânțarului malariei și a parazitului transmis de el și că acestea preiau apărarea lui și împiedică răspândirea malariei. La fel stau lucrurile și cu celelalte ființe supuse omului și despre care se credea că ele ar fi numai dăunătoare. Dacă oamenii ar înțelege în profunzime sensul cuvintelor lui Allah Preaînaltul: "Spune: Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor/ Împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat " (AlFalaq:1-2), din care înțelegem - dar Allah știe cel mai bine! - că omul trebuie să caute adăpost la Stăpân, pentru a-l învăța pe el cum să se apere de răul unor făpturi, omul nu ar mai fi nimicit miile de specii de ființe vii, așa cum a făcut până acum.
fragment din cartea "Ştiintele despre Pamant in Coran", autor Dr. Adnan Aș - Şarif
(cartea este pe site in format PDF la sectiunea Biblioteca)
Articole asemanatoare
Putem dovedi existenta lui Allah?
Musca si importanta animalelor in Coran
Lumea furnicilor in versetele coranice