Primul principiu pe care
l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt
permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis
autentic și clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic
sau nu spune într-un mod clar că un anumit lucru este oprit, acesta rămâne în
continuare permis prin natura lui.
Teologii musulmani au
luat drept dovadă că natura lucrurilor și a binefacerilor este de a fi
îngăduite prin niște versete clare din Coran, așa cum sunt următoarele vorbe
ale lui Allah Preaînaltul:
"El este Acela care
a creat pentru voi toate câte sunt pe pământ, apoi S-a
înălțat în cer și a tocmit cele șapte ceruri și El este Atoateștiutor" (Al-Baqara: 29).
"Şi El v-a supus
vouă toate cele care se află în ceruri și care se află pre pământ" (Al-Djathiya: 13).
"Oare nu vedeți voi
că Allah v-a supus vouă câte sunt în ceruri și câte sunt pe pământ și v-a
copleșit pe voi cu binefacerile Sale - atât cele văzute cât și cele
ascunse?" (Luqman: 20).
Allah Preaslăvitul nu ar
fi creat aceste lucruri și nu le-ar fi supus omului, dăruindu-i-le, pentru ca
apoi să-l lipsească de ele, oprindu-i-le. Cum să fii făcut acest lucru, de
vreme ce le-a creat pentru om, i le-a supus lui și l-a binecuvântat cu ele? El
nu a interzis decât o mică parte dintre acestea, din motive la care ne vom
referi în cele ce urmează.
Pornind de la aceasta,
sfera lucrurilor oprite conform legislației islamice este foarte restrânsă, în
vreme ce sfera celor permise este foarte largă, deoarece textele autentice[1] și clare care interzic anumite lucruri sunt foarte puține la număr, în vreme ce
lucrurile la care nu se face nici o referire precum că ar fi îngăduite sau
oprite, înseamnă că se încadrează în categoria lucrurilor permise și în sfera
grației divine.
în legătură cu aceasta există un hadis[2] în care se spune: "Ceea ce Allah
a îngăduit în Cartea Sa este îngăduit, ceea ce a oprit este oprit, iar pentru
lucrurile despre care nu a spus nimic există favoare, grație și așa primiți de
la Allah binecuvântarea Lui, căci Allah nu a uitat nimic!"[3] Şi a citit (Profetul): "Şi Domnul tău nu uită niciodată!" (Maryam: 64).
Salman al-Farisi a și relatat că Trimisul lui
Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost întrebat despre
unt, brânză și clei. El a răspuns: "Este îngăduit (halal) ceea ce Allah a îngăduit prin
Cartea Sa și este oprit (haram) ceea ce Allah a oprit
prin Cartea Sa, iar ceea ce nu a pomenit înseamnă că vă este îngăduit"[4].
Trimisul lui Allah -
Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - nu a voit să răspundă acelora
care au cerut amănunte, ci a trimis la un criteriu de referință pentru
cunoașterea a ceea ce este permis și a ceea ce este interzis, fiind suficient
ca oamenii să cunoască lucrurile pe care le-a interzis Allah, căci aceasta
înseamnă că, în afară de cele interzise, sunt permise toate celelalte lucruri
și bune.
Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze
și să-l miluiască! - a zis: "Allah a hotărât îndatoriri pe care nu trebuie
să le neglijați, a stabilit limite pe care nu trebuie să le depășiți, a oprit
de la lucruri pe care nu trebuie să le săvârșiți și nu a pomenit nimic despre
alte lucruri, din îndurare pentru voi și nu pentru că ar fi uitat de ele, așa
că nu le căutați!"
Se cuvine să facem aici
precizarea că norma în legătură cu ceea ce este permis nu se limitează doar la
lucrurile concrete, materiale, ci ea cuprinde și faptele și atitudinile, pe
care le putem include în categoria "obiceiuri și relații". Aceasta
înseamnă că nu este interzis dintre fapte și atitudini decât ceea ce
Legiuitorul Suprem a socotit a fi oprit, următoarele cuvinte ale lui Allah
referindu-se, atât la lucrurile materiale, cât și la fapte: "El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a
oprit" (AI-'An'am: 119).
Acest principiu de
îngăduire a lucrurilor și faptelor prin natura lor nu se aplică la faptele ce
fac parte din actele de devoțiune [Ibadat], acestea fiind transmise numai prin revelație. în legătură cu aceasta,
într-un hadis autentic (sahih) se relatează: "Acela care a născocit în privința rânduielii Noastre ceea ce nu
face parte din ea (să știe că acest lucru) este respins". Adevărata religie
conține două principii esențiale: să nu fie adorat decât Allah și să nu fie
venerat decât așa cum El a hotărât. Acela care născocește un act de cult din
proprie voință - oricine ar fi el - trebuie să știe că acest lucru înseamnă
rătăcire și este respins, fiindcă numai Legiuitorul Suprem este deținătorul
dreptului în privința elaborării actelor de devoțiune prin care omul se apropie
de El.
Obiceiurile și relațiile
nu au fost hotărâte de Legiuitorul Suprem, ci au fost instituite de oamenii care
au intrat în diverse tipuri de legături prin intermediul lor, iar Legiuitorul
Suprem a venit pentru a le îndrepta și a le perfecționa, pentru a le confirma
în unele cazuri unde nu există stricăciune sau prejudiciu.
Ibn Taymiyya a spus în
această privință: "Vorbele și faptele robilor lui Allah sunt de două
feluri: actele de devoțiune, pe care se bazează religia lor, și obiceiurile, de
care au nevoie în viață. Din studierea atentă a normelor Legii divine (aș-Şari'a) vom afla că actele de devoțiune ('ibadat) pe care le-a impus
Allah sau pe care El le-a socotit â fi îngăduite nu pot fi confirmate decât de
Legea divină (aș-Şari'a).
Cât despre obiceiuri,
acestea sunt obiceiurile cu care oamenii s-au obișnuit și de care au avut
nevoie în această viață. Norma în privința acestora este că ele nu sunt
interzise, în afară de acelea pe care Allah Preaslăvitul și Preaînaltul le-a
oprit. Şi aceasta pentru că cele poruncite și cele oprite au fost orânduite de
Allah. Actul de devoțiune (ibadat) trebuie să fie
poruncit.
De aceea, Ahmad[5] și alți juriști tradiționaliști au spus că norma în privința actelor de
devoțiune este ca ele să fie hotărâte de Allah și că nu sunt socotite acceptate
decât acelea pe care le-a hotărât Allah, căci altfel intrăm sub incidența
vorbelor lui Allah Preaînaltul: "Sau au ei asociați [ai lui Allah] care le-au orânduit
lor religia pe care Allah nu a îngăduit-o?" (Aș-Şura: 21).
Norma în ceea ce
privește obiceiurile este că ele sunt îngăduite și nu sunt interzise decât
acelea pe care Allah le-a oprit, căci altfel intrăm sub incidența vorbelor lui
Allah Preaînaltul: "Spune: Vedeți ce v-a pogorât[6] Allah drept mijloace de viețuire?! Iar voi ați oprit o
parte dintre ele și ați îngăduit [o altă parte]" (Yunus: 59).
Aceasta este o normă
minunată, folositoare. Şi dacă așa stau lucrurile, atunci putem afirma că
vânzarea, darul, chiria și alte obiceiuri, reguli și acțiuni de care oamenii au
nevoie pentru a trăi - așa cum sunt mâncarea, băutura și îmbrăcămintea - sunt
reglementate de religie prin bunele moravuri; au fost interzise acelea dintre
ele care aduc stricăciune, au fost acceptate cele necesare dintre ele, au fost
considerate nerecomandabile acelea dintre ele care nu sunt necesare și au fost
considerate recomandabile acelea dintre ele în care există un folos foarte
probabil, în funcție de felurile acestor obiceiuri și calitățile lor.
Dacă lucrurile stau
astăzi astfel, înseamnă că oamenii pot să încheie tranzacții și să închirieze
după cum voiesc, cu excepția situațiilor interzise de Legea divină (aș-șari'a), pot să mănânce și să bea după cum poftesc, cu excepția celor interzise
de Legea divină - chiar dacă unele dintre aceste lucruri sunt recomandabile sau
sunt nerecomandabile - și câtă vreme Legea divină nu stabilește anumite limite
pentru acestea, ele sunt îngăduite după norma principală[7].
Această normă menționată este confirmată și
de Jabir, fiul lui Abdullah, despre care se relatează într-un hadis autentic că
a zis: "Există practica ejaculării extravaginale în vremea revelării
Coranului. Dacă acesta ar fi fost un lucru care se cuvenea să fie oprit, ar fi
fost oprit de Coran".
Citatul acesta confirmă
că oamenii sunt liberi să săvârșească ceea ce nu a fost pomenit în revelație că
ar fi interzis. Prin aceasta s-a statuat norma respectabilă conform căreia un act
de devoțiune nu este socotit legitim decât dacă Allah a orânduit astfel și un
obicei nu este interzis decât dacă Allah l-a oprit.
[2] Vom folosi expresia de "un hadis autentic" ca traducere pentru
Hadis Sahih, care este un hadis transmis într-un mod succesiv și sigur de la
Profetul Muhammed până la noi.
[3] Relatat de Al-Hakim care l-a socotit autentic (sahih), preluat
de la Abu Ad-Darda, iarAI-Bazzar I-a extras, spunând că lanțul
transmițătorilor săi (sanad) este
bun (N.A.)
[7] Ibn
Taymiyya, Al-Qawa'id an-nuraniyya al-fiqhiyya, p.
112-113. Pe baza acestei norme, IbnTaymiyya și discipolul său Ibn al-Qayyim,
precum și toți juriștii hanbaliți au stabilit că norma în privința contractelor
și condițiilor este că ele sunt permise și orice contact în legătură cu care nu
există nici o prescripție de interzicere și nu conține nimic oprit este socotit
legal (halal) (N.A.)
Articole asemanatoare
Ce este Şaria - legea islamica?
Faptele permise (halal) si cele oprite (haram)
Islamul a restrans sfera lucrurilor interzise