Lucrurile sunt permise prin natura lor

Postat deAlina in Dogmele fundamentalepe 28.11.2011,0 comentarii

Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic și clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că un anumit lucru este oprit, acesta rămâne în continuare permis prin natura lui.

Teologii musulmani au luat drept dovadă că natura lucrurilor și a binefacerilor este de a fi îngăduite prin niște versete clare din Coran, așa cum sunt următoarele vorbe ale lui Allah Preaînaltul:

"El este Acela care a creat pentru voi toate câte sunt pe pământ, apoi S-a înălțat în cer și a tocmit cele șapte ceruri și El este Atoateștiutor" (Al-Baqara: 29).

"Şi El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri și care se află pre pământ" (Al-Djathiya: 13).

"Oare nu vedeți voi că Allah v-a supus vouă câte sunt în ceruri și câte sunt pe pământ și v-a copleșit pe voi cu binefacerile Sale - atât cele văzute cât și cele ascunse?" (Luqman: 20).

Allah Preaslăvitul nu ar fi creat aceste lucruri și nu le-ar fi supus omului, dăruindu-i-le, pentru ca apoi să-l lipsească de ele, oprindu-i-le. Cum să fii făcut acest lucru, de vreme ce le-a creat pentru om, i le-a supus lui și l-a binecuvântat cu ele? El nu a interzis decât o mică parte dintre acestea, din motive la care ne vom referi în cele ce urmează.

Pornind de la aceasta, sfera lucrurilor oprite conform legislației islamice este foarte restrânsă, în vreme ce sfera celor permise este foarte largă, deoarece textele autentice[1] și clare care interzic anumite lucruri sunt foarte puține la număr, în vreme ce lucrurile la care nu se face nici o referire precum că ar fi îngăduite sau oprite, înseamnă că se încadrează în categoria lucrurilor permise și în sfera grației divine.

în legătură cu aceasta există un hadis[2] în care se spune: "Ceea ce Allah a îngăduit în Cartea Sa este îngăduit, ceea ce a oprit este oprit, iar pentru lucrurile despre care nu a spus nimic există favoare, grație și așa primiți de la Allah binecuvântarea Lui, căci Allah nu a uitat nimic!"[3] Şi a citit (Profetul): "Şi Domnul tău nu uită niciodată!" (Maryam: 64).

Salman al-Farisi a și relatat că Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a fost întrebat despre unt, brânză și clei. El a răspuns: "Este îngăduit (halal) ceea ce Allah a îngăduit prin Cartea Sa și este oprit (haram) ceea ce Allah a oprit prin Cartea Sa, iar ceea ce nu a pomenit înseamnă că vă este îngăduit"[4].

Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - nu a voit să răspundă acelora care au cerut amănunte, ci a trimis la un criteriu de referință pentru cunoașterea a ceea ce este permis și a ceea ce este interzis, fiind suficient ca oamenii să cunoască lucrurile pe care le-a interzis Allah, căci aceasta înseamnă că, în afară de cele interzise, sunt permise toate celelalte lucruri și bune.

Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis: "Allah a hotărât îndatoriri pe care nu trebuie să le neglijați, a stabilit limite pe care nu trebuie să le depășiți, a oprit de la lucruri pe care nu trebuie să le săvârșiți și nu a pomenit nimic despre alte lucruri, din îndurare pentru voi și nu pentru că ar fi uitat de ele, așa că nu le căutați!"

Se cuvine să facem aici precizarea că norma în legătură cu ceea ce este permis nu se limitează doar la lucrurile concrete, materiale, ci ea cuprinde și faptele și atitudinile, pe care le putem include în categoria "obiceiuri și relații". Aceasta înseamnă că nu este interzis dintre fapte și atitudini decât ceea ce Legiuitorul Suprem a socotit a fi oprit, următoarele cuvinte ale lui Allah referindu-se, atât la lucrurile materiale, cât și la fapte: "El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit" (AI-'An'am: 119).

Acest principiu de îngăduire a lucrurilor și faptelor prin natura lor nu se aplică la faptele ce fac parte din actele de devoțiune [Ibadat], acestea fiind transmise numai prin revelație. în legătură cu aceasta, într-un hadis autentic (sahih) se relatează: "Acela care a născocit în privința rânduielii Noastre ceea ce nu face parte din ea (să știe că acest lucru) este respins". Adevărata religie conține două principii esențiale: să nu fie adorat decât Allah și să nu fie venerat decât așa cum El a hotărât. Acela care născocește un act de cult din proprie voință - oricine ar fi el - trebuie să știe că acest lucru înseamnă rătăcire și este respins, fiindcă numai Legiuitorul Suprem este deținătorul dreptului în privința elaborării actelor de devoțiune prin care omul se apropie de El.

Obiceiurile și relațiile nu au fost hotărâte de Legiuitorul Suprem, ci au fost instituite de oamenii care au intrat în diverse tipuri de legături prin intermediul lor, iar Legiuitorul Suprem a venit pentru a le îndrepta și a le perfecționa, pentru a le confirma în unele cazuri unde nu există stricăciune sau prejudiciu.

Ibn Taymiyya a spus în această privință: "Vorbele și faptele robilor lui Allah sunt de două feluri: actele de devoțiune, pe care se bazează religia lor, și obiceiurile, de care au nevoie în viață. Din studierea atentă a normelor Legii divine (aș-Şari'a) vom afla că actele de devoțiune ('ibadat) pe care le-a impus Allah sau pe care El le-a socotit â fi îngăduite nu pot fi confirmate decât de Legea divină (aș-Şari'a).

Cât despre obiceiuri, acestea sunt obiceiurile cu care oamenii s-au obișnuit și de care au avut nevoie în această viață. Norma în privința acestora este că ele nu sunt interzise, în afară de acelea pe care Allah Preaslăvitul și Preaînaltul le-a oprit. Şi aceasta pentru că cele poruncite și cele oprite au fost orânduite de Allah. Actul de devoțiune (ibadat) trebuie să fie poruncit.

De aceea, Ahmad[5] și alți juriști tradiționaliști au spus că norma în privința actelor de devoțiune este ca ele să fie hotărâte de Allah și că nu sunt socotite acceptate decât acelea pe care le-a hotărât Allah, căci altfel intrăm sub incidența vorbelor lui Allah Preaînaltul: "Sau au ei asociați [ai lui Allah] care le-au orânduit lor religia pe care Allah nu a îngăduit-o?" (Aș-Şura: 21).

Norma în ceea ce privește obiceiurile este că ele sunt îngăduite și nu sunt interzise decât acelea pe care Allah le-a oprit, căci altfel intrăm sub incidența vorbelor lui Allah Preaînaltul: "Spune: Vedeți ce v-a pogorât[6] Allah drept mijloace de viețuire?! Iar voi ați oprit o parte dintre ele și ați îngăduit [o altă parte] (Yunus: 59).

Aceasta este o normă minunată, folositoare. Şi dacă așa stau lucrurile, atunci putem afirma că vânzarea, darul, chiria și alte obiceiuri, reguli și acțiuni de care oamenii au nevoie pentru a trăi - așa cum sunt mâncarea, băutura și îmbrăcămintea - sunt reglementate de religie prin bunele moravuri; au fost interzise acelea dintre ele care aduc stricăciune, au fost acceptate cele necesare dintre ele, au fost considerate nerecomandabile acelea dintre ele care nu sunt necesare și au fost considerate recomandabile acelea dintre ele în care există un folos foarte probabil, în funcție de felurile acestor obiceiuri și calitățile lor.

Dacă lucrurile stau astăzi astfel, înseamnă că oamenii pot să încheie tranzacții și să închirieze după cum voiesc, cu excepția situațiilor interzise de Legea divină (aș-șari'a), pot să mănânce și să bea după cum poftesc, cu excepția celor interzise de Legea divină - chiar dacă unele dintre aceste lucruri sunt recomandabile sau sunt nerecomandabile - și câtă vreme Legea divină nu stabilește anumite limite pentru acestea, ele sunt îngăduite după norma principală[7].

Această normă menționată este confirmată și de Jabir, fiul lui Abdullah, despre care se relatează într-un hadis autentic că a zis: "Există practica ejaculării extravaginale în vremea revelării Coranului. Dacă acesta ar fi fost un lucru care se cuvenea să fie oprit, ar fi fost oprit de Coran".

Citatul acesta confirmă că oamenii sunt liberi să săvârșească ceea ce nu a fost pomenit în revelație că ar fi interzis. Prin aceasta s-a statuat norma respectabilă conform căreia un act de devoțiune nu este socotit legitim decât dacă Allah a orânduit astfel și un obicei nu este interzis decât dacă Allah l-a oprit.

(Fragment din cartea "Permis si interzis in islam" de sheykh Yusuf al-Qaradawi)

[1] Expresia "un text autentic înseamnă un verset coranic sau un hadis autentic

[2] Vom folosi expresia de "un hadis autentic" ca traducere pentru Hadis Sahih, care este un hadis transmis într-un mod succesiv și sigur de la Profetul Muhammed până la noi.

[3] Relatat de Al-Hakim care l-a socotit autentic (sahih), preluat de la Abu Ad-Darda, iarAI-Bazzar I-a extras, spunând că lanțul transmițătorilor săi (sanad) este bun (N.A.)

[4] Relatat de At-Tirmizi, de Ibn Maja și de Al-Hakim (N.A.)

[5] Este Ahmad, fiul lui Hanbal, unul dintre cei patru mari imami.

[6] A creat (N.T.)

[7] Ibn Taymiyya, Al-Qawa'id an-nuraniyya al-fiqhiyya, p. 112-113. Pe baza acestei norme, IbnTaymiyya și discipolul său Ibn al-Qayyim, precum și toți juriștii hanbaliți au stabilit că norma în privința contractelor și condițiilor este că ele sunt permise și orice contact în legătură cu care nu există nici o prescripție de interzicere și nu conține nimic oprit este socotit legal (halal) (N.A.)

-

Comentarii aferente acestui articol



Adauga un comentariu

(Your email address will not be published.)