Fecioarei i se cere parerea si ea nu poate fi constransa

Fata este prima implicată în căsătoria ei și de aceea tatălui său sau tutorelui său nu le este permis să ignore sau să nesocotească părerea ei, căci Profetul - binecuvântarea și pacea asupra lui! - a zis: "Femeia care a avut soț[1] este mai îndreptățită [să hotărască] în privința ei decât tutorele ei, iar fecioarei i se cere părerea în privința ei, iar încuviințarea ei este tăcerea".[2] 0 fată a venit la Profet -…...

Musulmanilor nu le este ingaduit sa se paraseasca unul pe altul

Islamul i-a interzis credinciosului musulman să fie aspru cu fratele său musulman, să-l boicoteze pe el sau să se îndepărteze de el. Celor care se ceartă li se cere ca în termen de trei zile să se calmeze și să se împace, aducând liniștea între ei și ridicându-se deasupra orgoliilor, mâniei și certurilor. Una dintre calitățile lăudate de Coran se referă la faptul că musulmanii trebuie să fie "blânzi față de dreptcredincioși"…...

Sinuciderea

Tot ceea ce s-a spus în legătură cu crima uciderii este valabil și pentru sinucidere. Acela care și-a luat sufletul, indiferent de mijlocul prin care a făcut-o, a omorât un suflet a cărui ucidere pe nedrept a fost interzisă de Allah. Viața omului nu este proprietatea sa, căci nu el a creat sufletul său, nici un mădular din trupul său și nici o celulă din el, ci sufletul său a fost depus în el de către Allah și de aceea el nu are voie să-l neglijeze și cu atât…...

Privirea la fata ceruta in casatorie

Musulmanului îi este îngăduit să priveasă la logodnica sa, dacă se hotărăște să se căsătorească și voiește să ceară mâna unei femei, înainte de căsătoria propriu-zisă, pentru a face acest pas în deplină cunoștință, pentru a nu porni la drum legat la ochi, astfel încât să fie ferit de căderea în greșeală și de încurcarea în ceea ce nu-i place.Aceasta și pentru că ochiul este solul inimii…...

Casatoria temporara (zawaj al-mut’a)

Căsătoria reprezintă în Islam un contract temeinic și o înțelegere sacră și se bazează pe intenția conviețuirii permanente în bună înțelegere, astfel încât să se realizeze liniștea sufletească, la care s-a referit Coranul, dragostea și îngăduința, precum și scopul ei legat de perpetuarea speciei umane: "Şi Allah v-a făcut soațe din voi înșivă și v-a dat El vouă de la muierile voastre fii și…...

Casatoria cu femeile din neamul Cartii

Coranul a îngăduit căsătoria cu femeile aparținând "neamului Cărții"[1], adică evreice și creștine, în conformitate cu atitudinea sa generală față de "neamul Cărții" și cu tratamentul particular pe care li-l acordă lor, în calitate de "neam al unei credințe divine", chiar dacă ei au deformat-o și au modificat-o. Așa cum a îngăduit ca musulmanul să mănânce din mâncarea lor, tot astfel a îngăduit și înrudirea cu…...

Lucrurile sunt permise prin natura lor

Primul principiu pe care l-a elaborat Islamul a fost: toate lucrurile pe care le-a creat Allah sunt permise prin natura lor, în afară de cele despre care a fost relatat un hadis autentic și clar ca fiind interzise. Şi astfel, dacă hadisul nu este autentic sau nu spune într-un mod clar că un anumit lucru este oprit, acesta rămâne în continuare permis prin natura lui. Teologii musulmani au luat drept dovadă că natura lucrurilor și a binefacerilor este de a fi îngăduite prin niște versete clare din…...