Mohamed – O scurtă descriere

Ai putea fi un creștin, evreu, un ateu sau agnostic; sau s-ar putea să aparții unuia dintre multele culte religioase diferite existente în lumea contemporana. Ai putea fi chiar si comunist sau cineva care crede în democrația omului, ca regulă pe pământ. Oricine ai fi și indiferent de convingerile tale ideologice sau de obiceiurile tale sociale, nu există nici o îndoială -   Trebuie să afli mai mult despre acest OM - MUHAMMAD (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui).   El a fost de departe cel mai remarcabil om, care pus piciorul pe acest pământ. El a…...

Ce este Coranul?

Coranul este cuvantul lui Allah revelat profetului Muhammed (pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa) prin intermediul ingerului Gibril (Gabriel). Recitarea lui este considerata ritual de adorare, miraculos prin versetele sale, inimitabil, relatat noua de catre un sir inlantuit de relatatorii a caror neglijenta, eroare sau minciuna este imposibila; acesta incepe cu capitolul Fatiha si se termina cu capitolul Nas. Aceasta Carte Sacra a tuturor musulmanilor, Coranul(al-Qur'an), al carui nume s-ar putea traduce prin "Citire", "Recitare", deriva de la verbul qara'a "a citi", "a recita cu…...

Cine este Allah?

Allah inseamnă Dumnezeu. Creştinii vorbitori de limbă arabă folosesc acelaşi cuvant pentru Dumnezeu ca şi musulmanii, iar Biblia scrisă in limba arabă, cand face referire la Dumnezeu foloseşte acelaşi cuvant ca şi Coranul, adică Allah. Cuvantul Allah, in limba arabă, este format din alăturarea articolului hotărat 'al' şi cuvantului 'ilaah', care inseamnă zeu, divinitate. Prin alăturarea acestora s-a format cuvantul 'Allah'; acest cuvant in limba arabă nu are formă de plural. Islamul este o religie monoteită, adică predică existența unui singur Dumnezeu, iar faptul că…...

Putem dovedi existenta lui Allah?

Da. Allah/Dumnezeu a pogorât minuni, revelații și mesageri pentru a da dovezi clare că El există și mai important, ceea ce ar trebui să facem odată ce am ajuns la această realizare. Allah a trimis profeți și mesageri cu multe dovezi, de-a lungul veacurilor pentru ca oamenii să poată vedea în mod clar cu ochii proprii și să fie capabili să folosească propriile simțuri minunile și dovezile care indică faptul, Allah face, de fapt, există. Minunile profeților și mesageri ai lui Allah au venit la oameni prin intermediul veacurilor. Moise (pacea fie asupra lui) a arătat…...

“Al-Hayy Al-Qayyuum” Cel Viu, Cel Vesnic, Cel Atotputernic

Alhamdulillah - lauda Lui Allah, iata-ne calatori inca in periplul in care am pornit in incercarea de a raspunde la mareata si grandioasa intrebare "Cine este Allah?" Si, ca de fiecare data, si acum raspunsul a venit de la Insusi Domnul nostru Cel Preaslavit si Preamaret care, de aceasta data ne instiinteaza asupra faptului ca El este "Al-Hayy Al-Qayum" - "Cel Viu, Cel Vesnic, Cel Atotputernic, de care totul depinde, iar El, Preamaretul, nu are nevoie de nimeni si de nimic"; si spune Allah:255. Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Vesnicul [Al-Qayyum]! Nici atipirea, nici…...

Allah Al-Halim (Cel Bland,Cel Indulgent,Cel Blajin,Cel Ingaduitor)

In limba Romana numele Lui Allah Preaslavitul si Preainaltul de AL-HALIM s-ar traduce in mod aproximativ ca Cel Bland, Cel Indulgent, Cel Blajin, Cel Ingaduitor. Semnificatia din punct de vedere lingvistic a substantivului"Al-Halim" este aceea de ingaduinta si rabdare si intelepciune, iar pluralul acestui substantiv este acela de "Ahlaam" sau "Huluum". Consemnarea acestui nume in Nobilul Coran : Acest nume a fost consemnat in Nobilul Coran de 11 de ori , dintre acestea cuvantul lui Allah Preaslavitul: "¦ Să stiti că Allah cunoaste ce se află în sufletele voastre si fiti prevăzători…...

Coranul despre originea Universului

Cosmologia ca stiinta moderna bazata pe observare, indica clar ca la un anumit moment intregul Univers nu era altceva decit un nor de "fum" (o compozitie gazoasa opaca si foarte densa). Acesta este unul dintre principiile indiscutabile ale cosmologiei moderne. Azi oamenii de stiinta au posibilitatea sa observe stele noi care se formeaza in apropierea acestei "nebuloase". Stelele luminoase care se vad in noapte erau formate, ca si intregul univers, din acel material "gazos ". Allah spuse in Coran : El s-a intors catre cer care nu era decat fum si catre pamant, spunandu-le: "Veniti amandoua de…...

Cum interpretam Coranul ?

Coranul se poate interpreta prin mai multe cai : 1) Coranul interpretat de Coran Multe versete din Coran se interpreteaza tot prin Coran, uneori se mentioneaza versetul sau un cuvant in verset, iar versete ce urmeaza definesc sau explica versetul precedent, alteori se mentioneaza un verset sau un cuvant, apoi intr-un alt capitol se defineste acest cuvant sau se explica versetul respectiv. De exemplu in capitolul Baqara, Allah a mentionat cuvantul smeriti "mutteqiin", apoi versetele care au urmat au definit acest cuvant. Spune Allah : "Aceasta este Cartea, cea fara indoiala; Ea este Calauza…...

Coranul si hadisul sacru (qudsi)

Coranul este cuvantul lui Allah, mesajul Său Allah către oameni. Dar oare Coranul este unica revelație? Este unica sursă divină? Sau mai există și alte surse, dacă da, care este diferența dintre ele? Mai multe întrebări la care vom încerca să răspundem pe scurt. Când vorbim de reveleție întâlnim trei cuvinte cheie: Coran, Hadis și Hadis Qudsi. Coranul este cuvântul lui Allah (ca rostire, ca formă, ca sens și ca structură)[1] și cartea sfântă a…...

Ghidul tau, Coranul

Ia-ti o clipa de ragaz ! Care este relatia ta cu Nobilul Coran ? Cugeta la limbajul trupului tau! La mainile tale. La inima ta. La atitudinea ta. Cum te simti ? Esti cumva grabit sa-ti termini recitarea zilnica, timp in care ai in minte doar lista cu activitatile zilnice de rezolvat ? Sau inima ta se racoreste si se insenineaza atunci cand te apropii de Carte ? Deschide ochii! Un miracol "audio", revelat profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa!) in urma cu 1400 de ani a ajuns pana la TINE, prin vointa lui Allah Preainaltul ! I-ai multumit lui Allah pentru acest…...