Categoriile monoteismului (Tawhidului)


Învățații musulmani au împărțit Tawhid-ul în mai multe categorii, pentru o mai bună înțelegere a acestuia de către oameni. De exemplu, shaykh-ul Ibn Taymiyah a împărțit Tawhid-ul în 2 categorii, alții l-au împărțit în 3 categorii, iar învățați precum shaykh-ul Muhammad ibn Ibraaheem sau shaykh-ul Saalih al Fawazaan l-au împărțit în 4 categorii.[1] Această împărțire pe categorii a fost făcută pentru a ușura ințelegerea monoteismului de către musulmani, mai ales că pe măsură ce timpul trece, cunoștințele despre limba arabă devin din ce în ce mai puține, iar aceasta se amestecă cu alte limbi străine.[2]

Tawhid-ul se împarte în 4 categorii după cum urmează[3]:

1. Tawhid al Rububiya (Unicitatea stăpânirii lui Allah)

Semnifică credința că Allah este singurul Creator al acestui univers. Prin aceasta se ințelege că doar Allah are control și putere asupra universului și că toate au loc doar cu voia Sa:

Nici o nenorocire nu-l lovește pe om decât numai cu îngăduința lui Allah. (...)[4]

Acest principiu al unicității stăpânirii lui Allah este cel mai bine sintetizat în Coran în Surat Al-Ikhlas:

"Spune: El este Allah, cel Unic!/ Allah este Stăpânul [de care toate creaturile depind]/ El nu zămislește și nici nu este născut/ Şi El nu are pe nimeni egal!"[5]

Oricine crede că există alt Creator în afară de Allah sau că există altă putere care controlează universul în afară de Allah, înseamnă că neagă acest aspect al monoteismului și prin urmare încetează să mai fie musulman.[6]

2. Tawhid al Uluhiyah (Unicitatea venerării lui Allah)

Înseamnă că actele de venerare trebuie dedicate doar lui Allah. Nu există nici un motiv care să-l împiedice pe musulman să ceară ajutor direct de la Allah.

Oricine venerează pe altcineva în afară de Allah, înseamnă că a respins această categorie a monoteismului și prin urmare iese din Islam. Printre cei care săvârșesc asemenea fapte sunt cei care se închină la alți oameni, sperând că aceștia le vor oferi iertarea sau că vor mijloci între ei și Allah/Dumnezeu. Aceste fapte vin în contradicție cu textul Coranului, acolo unde i se spune musulmanului să creadă:

"Doar pe Tine (Allah) te venerăm și doar la Tine cerem ajutor."[7]

3. Tawhid al Asmaa' was-Sifaat (Unicitatea numelor și atributelor divine)

Înseamnă a crede în cele 99 de nume ale lui Allah.

Mintea umană este limitată, mai ales când vine vorba de noțiuni abstracte. Spre exemplu simpla noțiune de infinit creează dificultăți de înțelegere minții noastre. Fără doar și poate, Allah este mai presus de înțelegerea și imaginația umană. Acesta este și motivul pentru care în Coran se regăsesc cele 99 de nume ale sale, prin care omul îl poate cunoaște pe Allah. Cu privire la numele lui Allah, în Coran se menționează:

"Allah! Nu este dumnezeu afară de El! Ale Lui sunt numele cele mai frumoase!"[8]

Printre aceste nume ale Sale se regăsesc: Al-Khaliq (Creatorul), Al-'Aziz (Cel Atotputernic), Al-Ahad (Unicul, Singurul), Al-Waly (Protectorul, Stăpânul și cel care ajută), Al-A'ala (Cel Preamărit), Al-Rabb (Stăpânul, Domnul), Al-Rahman (Cel Milostiv).

Orice alte nume și atribute ale lui Allah, altele decât cele prin care El sau Profetul L-a descris, sunt strict interzise în Islam, și nimeni nu-și poate atribui aceste nume sau atribute care-i corespund în exclusivitate doar lui Allah.

Oricine neagă unul din numele sau atributele lui Allah iese din Islam, încetează să mai fie musulman.

Este demn de amintit că acest aspect al Tawhidului nu se mai regăsește în nici o altă religie, nici măcar în creștinism sau iudaism, religii considerate monoteiste.

4. Tawhid la Hakimiyah (Unicitatea înțelepciunii divine)

Înseamnă a crede că dreptul de a da legi îi revine doar lui Allah. Denumirea de "Hakimiyah" vine de la unul din numele lui Allah, și anume de la Al-Hakym, care în limba arabă înseamnă Cel înțelept.

Legea pe care Allah a dat-o oamenilor, și pe care aceștia au datoria să o urmeze în viața de zi cu zi, este Şaria (Legea Islamică). În acest sens în Coran se spune:

"(...) Judecata nu este decât de la Allah (...)"[9]

Dacă primele 3 categorii de Tawhid au legătură cu partea de credință, de mental, a musulmanului, Tawhid al Hakimiya nu se rezumă doar la acest nivel, ba dimpotrivă această ultimă categorie de Tawhid influențează și la nivel practic în viața musulmanului, fiind temelia întregii societăți islamice. În acest sens, în Islam, toate științele (economia, dreptul etc) au ca punct de plecare Şaria (legea islamică), iar Şaria se bazează pe Tawhid al Hakimya, adică pe faptul că Allah este singurul în măsură să dea legi. Deci, în Şaria se află îndrumarea divină a lui Allah; în Şaria se regăsește ceea ce Allah a interzis oamenilor și ceea ce El a permis.

Ființa umană este subiectivă prin natura ei. Pentru înțelegerea mediului în care trăiește, omul are ca "unelte": investigația, observarea și deducția. Însă aceste "unelte" nu sunt suficiente ca să se ajungă la o analiză obiectivă a realităților din societatea umană.[10] Deci, ființa umană este eminamente subiectivă, aceasta neputându-se detașa de propriile sale prejudecăți și principii. Capacitatea cognitivă a omului este atât de limitată și părtinitoare, încât nu poate fi o călăuză către adevărul suprem, ci doar călăuzirea primită de la Dumnezeu poate fi criteriul pe baza căruia lucrurile să se împartă în bune și rele.[11]

Adoptarea legilor făcute de oameni, în detrimentul legilor formulate de Allah, înseamnă a pune mai presus înțelepciunea limitată a oamenilor, față de înțelepciunea divină. Potrivit islamului, aceasta este considerată kufr al-akbar (necredință majoră)[12], iar musulmanul care face aceasta iese din Islam. În acest sens Allah spune în Coran:

"Ei îi iau pe rabinii lor și pe călugării lor, precum și pe Mesia, fiul Mariei, ca Domni în locul lui Allah (...)"[13]

Când 'Adiyy ibn Haatim l-a auzit pe profet (saws) recitând acest verset, el a spus: "Dar ei nu se închină lor (rabinilor și călugărilor)". Profetul (saws) a zis: "Da, dar ei (rabinilor și călugărilor) au permis lucruri pe care Allah le-a interzis, iar oamenii au acceptat asta, și ei (rabinilor și călugărilor) au interzis lucruri pe care Allah le-a permis, iar oamenii au și asta, iar acesta este mod de venerare a lor (a călugărilor și rabinilor)"[14].

După cum indică versetul și hadisul de mai sus, dreptul de a da legi, interzicând și permițând anumite lucruri, îi revine doar lui Allah. Dacă o ființă umană creează legi, înseamnă că încearcă să preia unul din drepturile care-i aparțin în exclusivitate lui Allah, iar dacă unii oameni preferă legile făcute de oameni în schimbul legii divine, înseamnă că acei oameni fac șirk (idolatrie).

____________________________

[1] www.islamqa.com/en/ref/islamqa/10262

[2] www.islamqa.com/en/ref/islamqa/10262

[3] www.hpdawahcenter.com/id15.html

[4] Coranul- traducerea sensurilor, Sura At-Taghabun, versetul 11.

[5] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Ikhlas, versetele 1-4.

[6] www.islamqa.com/en/ref/islamqa/49030

[7] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Al-Fatiha, versetul 5.

[8] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Ta-Ha, versetul 8.

[9] Coranul- traducerea sensurilor, Sura Yusuf (12), versetul 40.

[10] Manazir Ahsan, Islam: faith and practice, The Islamic Foundation , Leicester, United Kingdom, 1980, p. 8.

[11] Manazir Ahsan, Islam: faith and practice, The Islamic Foundation , Leicester, United Kingdom, 1980, p. 9.

[12] Sheikh Muhammed Salid al-Munajjid, Prohibitions Taken Too Lightly, The Islamic Propagation Office at Rabwah, Riyadh, Saudi Arabia, 2003, p. 25 (Allowing What Allah has Forbidden).

[13] Coranul- traducerea sensurilor, Sura At-Tawba (9), versetul 31.

[14] Narat de al-Bazhaqi ?n al-Sunan al-Kubraa, 10/116. Vezi și at-Tirmizi, nr. 3095. Al-Albani l-a clasificat ca fiind hasan în Ghaayat al-Maraam, p.19.

-

Comentarii aferente acestui articol



Adauga un comentariu

(Your email address will not be published.)