Cantecul si muzica

Cântecul se numără printre mijloacele de distracție care oferă sufletelor și inimilor odihnă și care sunt plăcute auzului. Dar el poate să fie și un instrument violent de provocare, distrugere și îndepărtare a națiunii de la țelul său măreț, de la problemele ei importante și de la îndatoririle sale uriașe. Dazavantajul acestui soi de distracție este acela că istoricește și realmente el a fost legat de lux și de locurile în care se bea, devenind o parte esențială a vieții celor nepăsători, neserioși și indecenți, așa cum l-au practicat în decursul istoriei pături care s- au caracterizat în majoritatea cazurilor prin nestatornicie și depravare, îndepărtare de preceptele religiei și de morala credinciosului.

De aceea, sentimentul religios a avut în general aversiune față de el și a îndepărtat de la el, dar teologii musulmani au avut, în diferite epoci, atitudini diferite față de el; unii l-au socotit interzis, alții l-au socotit nerecomandabil, iar alții l-au socotit permis.

Fără îndoială că există categorii de cântece pe care toți le-au respins, altele pe care le-au acceptat și altele care au rămas obiect de analiză și interpretare.

Cu toții au fost de acord să socotească interzis cântecul în care se face referire la nesupunere sau care cheamă la ea. Cât despre cântecul acceptat de toți acesta este cântecul spontan pe care îl murmură omul pentru sine, femeia pentru soțul ei, sau cu care cămilarul își îndeamnă cămilele. Din aceeași categorie fac parte și cântecele obișnuite la nunți, în adunarea lor privată etc.

în legătură cu celelalte cântece există opinii diferite.

Socotim că nu este nimic rău în cântecul în sine, el intrând într-o serie de "plăceri" sau tradiții pe care Islamul le-a permis. Dar păcatul se află în acele cântece în care intervin lucruri care le scot din cercul a ceea ce este permis pentru a le împinge spre ceea ce este interzis sau nerecomandabil.

Mai mult decât atât, el este dorit în ocazii, pentru a întreține starea de veselie, pentru a aduce odihnă în suflete. Așa sunt zilele de sărbătoare, de nuntă, în care se întoarce cineva care a lipsit de acasă, în timpul ospețelor, la nașterea pruncului etc.

S-a relatat că 'A'ișa - Allah să fie mulțumit de ea! - a condus o mireasă laviitorul ei soț dintre ansari și Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a întrebat-o: " 'A'ișa, nu s-au distrat? Ansarilor le place să se

distreze.."^[1]

Iar Ibn Abbas a zis: 'A'ișa a măritat o rudă de-a ei cu unul dintre ansari și a venit Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! și a întrebat-o: "Ați condus-o pe fată?" Ei i-au răspuns: Da! l-a întrebat apoi: "Şi ați trimis cu ea pe cineva care cântă?" Ea a răspuns: Nu! Atunci i-a zis Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - "Să știi că ansarii sunt un neam cărora le plac cântecele de dragoste! Ar fi fost bine, dacă ați fi trimis pe cineva care să zică: Am venit la voi, / Am venit la voi, / Allah să ne binecuvânteze, / Allah să vă binecuvânteze!"^[2]

S-a relatat despre 'A'ișa că Abu Bakr a intrat la ea, în ziua când pelerinii se opresc în Muna,^[3] (adică în ziua de sărbătoare a jertfelor) cu două fete tinere care cântau și loveau în dairea, în vreme ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - se întindea înfășurat în hainele lui. Abu Bakr le-a ocărât pe cântărețe, dar Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - și-a descoperit fața și a zis: "Lasă-le, Abu Bakr! Sunt zile de sărbătoare!.."^[4]

Imamul Al-Ghazali a menționat în cartea Al-'lhya' hadise despre cântecul celor două fete tinere și despre încurajarea adresată de Profet - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - etiopienilor care se distrau în moschee, zicându-le lor: "Jucați-vă, neam al lui Arfada!", precum și vorbele pe care Profetul i le-a spus 'í„"š'ișei: "Vrei să privești?" și despre șederea cu ea până când s-a plictisit, despre jocul ei împreună cu prietenele ei, iar apoi a zis: Toate aceste hadise se află în cele două Sahih-ur\ și ele reprezintă o dovadă limpede că jocul și cântecul nu sunt socotite interzise (haram), după cum din ele se pot deduce și unele lucruri permise, cum sunt:

1.  Jocul, și este cunoscut obiceiul etiopienilor de a dansa și a se juca.

2.  împlinirea acestor lucruri în moschee.

3.   Cuvintele Profetului - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - "Jucați-vă, neam al lui Arfada!", aceasta fiind un îndemn !a joc și de a-l căuta. Atunci cum să fie interzis?

4.  Oprirea lui Abu Bakr și lui Omar - Allah fie mulțumit de ei! - de la oprirea cântecului și jocului, justificarea fiind ziua de sărbătoare, adică timpul potrivit pentru ca lumea să se bucure

5.  Şederea lui îndelungă pentru a vedea aceste lucruri și pentru a le asculta, pentru a veni în întâmpinarea 'A'ișei - Allah fie mulțumit de ea! Aceasta este o dovadă a faptului că înveselirea inimilor femeilor și copiilor prin asistarea la jocuri este preferabilă asprimii vieții de ascet și austerității rezultată din abținere și privare.

6.  Cuvintele pe care Profetul - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - Ie-a adresat 'A'ișei: "Vrei să privești?"^[5]

7.  Permisiunea dată celor două fete tinere de a cânta și de a lovi daireaua etc.

S-a relatat despre mulți companioni - Allah fie mulțumit de ei! - că au ascultat cântece și nu au găsit nimic rău în ele.

Cât privește hadisele despre Profet în privința acestora, toate sunt contestate de către jurisconsulții și ulemaii specializați în ele. Cadiul Abu Bakr bin al-'Arabi a zis: Nu a fost nimic autentic în legătură ou interzicerea cântecelor. Iar Ibn Hazm a zis: în tot ceea ce s-a relatat este neadevăr și născocire.

Cântecul și muzica au fost asociate în general cu luxul, cu băutura și cu ceea ce este oprit (haram) și aceasta i-a determinat pe mulți ulemai să le interzică sau să le socotească total nerecomandabile. Unii dintre ei au spus: Cântecul face parte din "poveștile deșarte" la care se referă vorsetul lui Allah Preaînaltul:

"Dar printre oameni sunt și [uniip care cumpără^[6] poveștile deșarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah, fără de știință, și pentru a o lua în derâdere^[7]. Aceia vor avea parte de pedeapsă înjositoare" (Luqman: 6).

Ibn Hazm a afirmat că versetul a menționat o calitate pe care cel care o are este necredincios. Acela care ia în derâdere calea lui Allah, chiar dacă ar cumpăra un exemplar din Coran cu care să ducă în rătăcire de la calea lui Allah pe care o ia în derâdere, este necredincios. Pe acesta l-a blamat Allah Preaputernicul și Prealăudatul , căci niciodată nu a blamat Allah Preputernicul pe cineva care a cumpărat vorbe deșarte pentru ca să se distreze cu ele și să-și înveselească sufletul, însă nu pentru a duce în rătăcire-de la calea lui

Allah.

Ibn Hazm le-a răspuns și acelora care au zis: Cântecul nu face parte din adevăr! Așadar, el face parte din rătăcire. Allah Preaînaltul a grăit:

"Şi ce se află dincolo de Adevăr decât numai rătăcirea?" (Yunus: 32).

Şi el a spus: Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze și să-l miluiască! - a zis: "Faptele sunt [judecate] după intenții. Fiecare om are parte de ceea ce a intenționat".^[8] Acela care a intenționat prin ascultarea cântecelor obținerea unui ajutor pentru nesupunere față da Allah, acela se află în rătăcire. Acela care a intenționat prin ascultarea cântecelor obținerea unui ajutor împotriva nesupunerii față de Allah, acela se află în supunere față de Allah Preaputernicul și Preaînaltul. Cel care-și îndeamnă sufletul prin aceasta la evlavie este supus și împlinește bine, iar fapta sa face parte din adevăr. Acela care nu intenționează nici supunerea, nici nesupunerea săvârșește o faptă care-i va fi iertată, așa cum face omul care iese în grădina lui ca să se plimbe, cel care se oprește în poarta casei ca să privească, cel care-și vopsește straiele în albastru sau verde și altele".