Averea in islam

Modul în care este văzută averea şi modul în care sunt văzuţi cei bogaţi într-o societate este extrem de important, deoarece viziunea asupra averii va determina felul în care averea este acumulată şi felul în care aceasta este cheltuită. Într-o societate fără valori morale, în care respectul şi admiraţia sunt legate doar de avere, în acea societate, membrii vor încerca să obţină averea prin orice mijloace (permise sau nepermise) doar pentru a fi admiraţi şi respectaţi. Dimpotrivă, dacă o societate se bazează pe valori morale puternice, atunci bogăţia nu va mai fi singurul criteriu după care sunt judecaţi membrii acelei societăţi, astfel ei vor fi judecaţi şi după cunoştinţele lor şi comportamentul lor.

Pentru o mai bună înţelegere a modulul în care este percepută averea în economia islamică trebuie înţeles care este statutul omului în această lume materială din punctul de vedere al islamului. Referitor la statutul omului în această lume materială, sheykh Yusuf al Qaradawi spunea:

„Statutul omului în acest întins univers material este precum statutul unui stăpân pentru folosul căruia toate lucrurile din această lume i-au fost supuse, ca şi cum toate lucrurile din acest univers au fost «plămădite» pentru el şi «făcute» să se potrivească «mărimii» lui.

«Allah este Cel care a creat cerurile şi pământul şi a pogorât din cer apa, cu care scoate pentru voi din roduri mijloc de vieţuire. El a supus pentru voi corăbiile care plutesc pe mare, la porunca Sa, şi a supus pentru voi râurile/ Şi a supus pentru voi Soarele şi Luna, amândouă urmându-şi cursul fără oprire, şi a supus pentru voi noaptea şi ziua./ Şi v-a dat El din toate câte le-aţi cerut. Şi de aţi socotit binefacerile lui Allah, nu le-aţi putea număra.»

«Noi i-am cinstit pe fiii lui Adam şi i-am purtat pe ei pe uscat şi pe mare şi le-am dat lor ca hrană felurite bunătăţi şi i-am ales pe ei înaintea multor altora din cei pe care i-am creat.»

«Allah este Acela care v-a supus vouă marea, ca să plutească vasele pe ea, la porunca Sa, şi pentru ca voi să umblaţi în căutarea harului Său. Poate că voi veţi fi mulţumitori!/ Şi El v-a supus vouă toate cele care se află în ceruri şi care se află pre pământ; toate sunt de la El. Şi întru aceasta se află semne pentru un neam de oameni care chibzuiesc.»

«Oare nu vedeţi voi că Allah v-a supus vouă câte sunt în ceruri şi câte sunt pe pământ şi v-a copleşit pe voi cu binefacerile Sale – atât cele văzute, cât şi cele ascunse?»”

Deci, potrivit islamului, avuţia aparţine lui Allah, iar omul este delegat de Allah să administreze avuţia Sa. În acest sens Allah spune în Coran:

„Credeţi în Allah şi în Trimisul Său şi faceţi milostenie din cele asupra cărora El v-a făcut administratori, căci aceia dintre voi care cred şi care fac milostenie vor avea parte de răsplată mare!”

Nu încape îndoială că avuţia aparţine doar lui Allah deoarece El este Al-Malyk (Stăpânul) întregului univers şi Al-Baary (Creatorul) a tot ceea ce există, inclusiv a omului şi a resurselor pe care le-a pus la dispoziţia omului. 

Avuţia este o binecuvântare pe care Allah a dat-o omului, însă omul trebuie să administreze cu grijă ceea ce Allah i-a oferit deoarece aceasta nu este proprietatea omului, ci a lui Allah. Deci, fiinţa umană poate dispune de resursele pe care Allah i le-a oferit, dar în anumite limite. Prin intermediul islamului, Allah nu a stabilit limite cantitative (adică câtă avere poate acumula cineva), ci a stabilit limite calitative (adică modul în care este acumulată averea). Limitele legate de calitate sunt necesare deoarece, în caz contrar, lăcomia ar duce la depravare şi distrugerea economiei şi ar cauza relaţii haotice în societate.

În cele din urmă, omul va fi tras la răspundere despre cum a administrat avuţia dată de Allah, încadrându-se în limitele pe care El le-a impus:

„Ale lui Allah sunt cele din ceruri şi cele de pre pământ, pentru ca să-i răsplătească pe cei care au săvârşit rău după ceea ce au făcut şi să-i răsplătească pe cei care au împlinit bine cu cea mai bună răsplată.”

După câte se observă din cele menţionate anterior, referitor la viziunea asupra averii, islamul se află la mijlocul a două viziuni extreme asupra averii.

Prima extremă este cea potrivit căreia averea este dăunătoare, şi doar sărăcia este aducătoare de pace şi armonie. Această viziune este întâlnită în filozofia brahmanică din India, în doctrina Manawi din Persia şi, de asemenea, şi în Creştinism. Această înclinaţie spre un trai aspru este regăsită în viaţa monahală.

Cealaltă extremă este cea în care omul crede că tot ce are i se cuvine, şi , astfel, el are tot dreptul să facă ce doreşte cu averea sa. Această mentalitate se întâlneşte şi în sistemul economic comunist, dar şi în capitalism. Însă omului îi este încredinţată avuţia, iar el este doar administratorul acesteia şi nu se cuvine ca omul să îi atribuie această avere sau să se considere ca singura sursă a venitului său, rostind precum un necredincios:

„A zis el: “Mie mi s-a dat ceea ce am datorită cunoştinţelor pe care le posed!” Oare el nu ştia că Allah a nimicit înainte de el neamuri care erau mai puternice decât el şi adunaseră mai multe bunuri? Iar nelegiuiţii nu sunt întrebaţi pentru păcatele lor!”

Această mentalitate care domină lumea în zilele noastre, şi anume că averea aparţine oamenilor în a căror mâini se află şi că ei pot face ce vor cu averea lor, nu este o noutate. Conform Coranului poporul Madian, care a fost nimicit pentru nelegiuirile lui, a spus profetului Şu`ayb (as), pe care Allah îl trimisese la el:

„Au zis ei: “O, Şu`ayb! Oare rugăciunea ta îţi porunceşte ca noi să ne lepădăm de ceea ce au adorat părinţii noştri şi să nu facem ceea ce voim cu averile noastre? Tu doară esti milostiv şi chibzuit”

Viziunea asupra averii pe care a avut-o poporul Madian i-a determinat pe aceştia să facă tot felul de nelegiuiri (tâlhării, înşelăciuni etc), iar datorită faptelor lor, aceştia şi-au primit pedeapsa. În sura Al-`Araf se menţionează că i-a lovit un cutremur atât de puternic încât sufletele lor au părăsit imediat trupurile:

„Şi i-a lovit cutremurul şi dimineata i-a găsit zăcând întinşi în casele lor”

În ultima sută de ani, pe glob, au dominat capitalismul şi sistemul economic comunist. Astfel că omenirea a considerat că totul i se cuvine. Aşa se face că mare parte din resursele energetice ale Terrei au fost epuizate, pădurile au fost tăiate cu sălbăticie şi foarte multe specii de animale sau plante au dispărut sau sunt pe cale de dispariţie. La fel ca şi în cazul neamului Madian, care a perseverat în nelegiuirile lui, tot aşa omenirea perseverează în prezent în mentalitatea care domină sistemul capitalist şi pe cel comunist. Această goană a omenirii după prosperitate fără margini şi după satisfacerea cu orice preţ a nevoilor prezente a început să-şi facă simţite efectele negative. Încălzirea globală, creşterea numărului şi intensităţii calamităţilor naturale sunt doar câteva din aceste efecte. Să sperăm, totuşi, că omenirea se va trezi la realitate şi că va avea maturitatea să treacă de la ignoranţa din prezent, către o mentalitate echilibrată şi realistă, în viitor.