Atacurile mekkanilor si construirea societatii

Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), după ce a ajuns în Medina, a format mai întâi o alianță cu evreii, iar apoi s-a apropiat de toate triburile și a încercat să-i convingă  să semneze o alianță sau cel puțin să accepte un pact de pace. Mulți au fost de acord, iar micul grup izgonit din Mekka a dobândit o importanță strategică.

Mekkanii, care plănuiseră anterior să-l ucidă pe Profet (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), erau acum hotărâți să anihileze această comunitate islamică, aflată în curs de formare. Eșuând în toate celelalte posibile demersuri, au decis să adopte o soluție militară.

O armată din Mekka a înaintat spre Medina, în al doilea an după Hijra, sub pretextul protejării caravanei lor comerciale. Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în pofida numărului mic de oameni ai comunității sale și a lipsei de arme, a hotărât să înfrunte amenințarea acestora cu curaj. În ziua de 17 Ramadan, la Badr, cele două armate s-au întâlnit și au purtat o bătălie în care 313 musulmani au învins puternica armată de 1000 de oameni din Mekka. Şaptezeci dintre  șefii triburilor mekkane, cei care fuseseră cei mai activi  și vehemenți în persecutarea musulmanilor, au fost omorâți. Mulți alții au fost luați prizonieri, urmând a fi eliberați mai târziu în schimbul unei răscumpărări. Pentru prima oară în istorie, prizonierii de război au fost tratați bine, hrăniți și găzduiți în aceleași condiții în care trăiau și cei care îi capturaseră.

În cel de-al treilea an după Hijra, o armată puternică de 3000 de mekkani a înaintat din nou spre Medina, atât pentru a răzbuna înfrângerea de la Badr, cât  și pentru a încerca încă o dată  să-i înfrângă pe musulmani. 700 dintre ei aveau platoșe și 200 erau călare. Musulmanii erau 700 la număr. Cele două tabere s-au întâlnit în afara Medinei, lângă muntele Uhud.

Victoria musulmană inițială a suferit o schimbare de situație; detașamentul musulman plasat pentru a apăra frontul din spate nu a respectat indicațiile Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și a abandonat locul în care i se spusese să rămână. Quraișiții au atacat din spate și victoria s-a transformat în înfrângere, generând astfel moartea a aproximativ 65 de musulmani. Oricum, cei din Mekka nu au reușit să se prevaleze de situația favorabilă creată și să învingă.

Mekkanii au plănuit atunci să lanseze un atac final în Medina pentru a rezolva problema definitiv. Toate triburile beduine, evreii  și ipocriții din Medina  și-au unit forțele cu triburile din Mekka. În al cincilea an după Hijra, 24000 de oameni au avansat spre Medina. Era posibil fie să se lupte împotriva lor pe câmp deschis, fie să se apere din Medina, care nu avea ziduri. Musulmanii au ales să se apere săpând șanțuri de jur împrejurul Medinei. După ce au făcut față asedierii Medinei timp de 25 de zile, din cauza disensiunilor interioare, a lipsei de provizii, a vremii reci și a vânturilor puternice, armata din Mekka a fost forțată  să se retragă. Acesta a fost momentul decisiv din istoria confruntării cu mekkanii. Medina nu a mai fost atacată din acel moment niciodată.

 Încă de la început, evreilor li s-au acordat toate drepturile cetățenești, însă, cu toate acestea, ei continuau să comită acte de trădare și înșelăciune. Unii dintre ei au trebuit să fie expulzați, iar alții au fost omorâți în urma deciziei unui judecător numit chiar de ei. Niciodată generațiile următoare de evrei nu au fost trase la răspundere pentru fărădelegile evreilor din Medina. De peste 2000 de ani ei sunt însă culpabilizați de către lumea creștină pentru crucificarea lui Iisus (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În schimb, musulmanii i-au tratat întotdeauna corect și amabil pe evrei.

 În anul următor, al șaselea după Hijra, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), împreună cu 1400 de adepți, a călătorit la Mekka pentru a îndeplini  Umra(pelerinajul), conform mai multor tradiții din vremea respectivă. Erau neînarmați, dar conducătorii quraișiți, în pofida tuturor tradițiilor acceptate  și prestabilite, le-au refuzat intrarea. Oricum, quraișiții decăzuseră atât de mult din punct de vedere moral și politic, încât au trebuit să semneze un tratat de pace cu Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) âˆ"™ tratatul Hudaybiyah.

Deși termenii tratatului erau extrem de nefavorabili  și chiar umilitori pentru musulmani, s-au obținut câștiguri imense prin această înțelegere. Cei care au fost exilați din Mekka  și atacați de trei ori erau recunoscuți acum ca o forță egală, tratați cu respect și luați în serios. Pacea a fost o oportunitate pentru cei șovăitori și neutri, chiar ostili în a mărturisi Islamul; mulți au presimțit victoria iminentă a Islamului. Rezultatul a fost că mulți oameni din Mekka și din triburile arabe fie au îmbrățișat Islamul, fie au făcut pace cu Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

De îndată ce Tratatul de la Hudaybiyah a fost semnat, Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a trimis scrisori mai multor conducători arabi  și ne-arabi învecinați, inclusiv lui Chosroes din Iran  și lui Heraclit din Imperiul Bizantin. El i-a chemat la religia islamică și i-a asigurat că nu râvnea la regatele sau bogățiile lor. Ei le puteau păstra, dacă se dăruiau pe sine pentru a-L servi  și adora pe Unicul Dumnezeu.

Quraișiții au încălcat curând Tratatul de la Hudaybiyah și a venit astfel timpul să se acționeze împotriva ostilității lor continue. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat spre Mekka  și a capturat orașul. Cucerirea Mekkăi a făcut dovada unor acte de milă, generozitate și iertare fără precedent; niciun strop de sânge nu s-a vărsat. Tuturor celor care au rămas în case li s-a garantat protejarea vieții și a proprietății. Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a iertat pe toți cei care, toată viața, îi fuseseră cei mai crunți dușmani, care îl persecutaseră și plănuiseră  să-l omoare, care îl scoseseră afară din Mekka și înaintaseră de trei ori spre Medina pentru a-i înfrunta pe musulmani.

Imperiul Bizantin învecinat se pregătea acum să atace și să distrugă comunitatea din Medina. În orice caz, când Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a înaintat către Tabuk la granița de nord, hotărârea fermă și curajul său lau făcut pe dușman să își piardă încrederea și să se retragă.

De-a lungul acelor ani, când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era înconjurat de forțe ostile (deși, finalmente, triumful a fost de partea sa), el a continuat să purifice sufletele, să ridice moralul adepților săi și să pună bazele unei familii, societăți  și a unui stat drept.

Misiunea sa era acum completă: el crease un om nou  și schimbase viețile multor bărbați și femei, determinându-i să se dăruiască în totalitate Creatorului lor. El crease o nouă societate âˆ"™ una bazată pe dreptate. Prin exemplul propriei sale vieți  și prin Coran, omenirii i s-a dat lumina  și îndrumarea necesară pentru a trăi o viață pioasă.

Este remarcabil că această întreagă revoluție deschizătoare de drumuri, care a triumfat nu numai în Arabia, ci  și în toată lumea, în toate timpurile ce au urmat,  și care a vestit nașterea celei mai strălucite civilizații din lume, a costat nu mai mult de 750 de vieți âˆ"™ majoritatea ale beligeranților din diferite bătălii. Cu toate acestea Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) este uneori descris de către cei care au exterminat mii de oameni în numele unor presupuse idealuri legate de "civilizație" drept un om violent.

Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și-a îndeplinit singurul Hajj (pelerinaj) în cel de-al zecelea an după emigrarea la Medina. Pe câmpia Arafat, el a  ținut o predică de o frumusețe inestimabilă și de o valoare eternă:

"Nici un om nu are dreptul de a stăpâni peste alți oameni; toți oamenii sunt egali, indiferent de originea, culoarea sau naționalitatea lor."

Câteva luni mai târziu, în cel de-al unsprezecelea an după Hijra, profetul Muhammed (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit. El a fost îngropat în casa în care locuise la Medina.

Profetul (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a avut un caracter minunat  și frumos. A fost îndurător, blând  și înțelegător. A iubit copiii  și le vorbea cu blândețe. Niciodată nu a abuzat de cineva și i-a iertat și pe cei mai aprigi dușmani ai săi. A dus o viață foarte simplă. Își repara singur pantofii și hainele. A trăit cumpătat; foarte adesea nu se găsea deloc mâncare în casa sa timp de mai multe zile.

Astfel era Muhammed (Pacea  și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Conform tuturor standardelor prin care se poate măsura noblețea umană, el a fost de neegalat; niciun om nu a fost vreodată mai măreț!

  fragment din cartea "CINE ESTE MUHAMMED?(Pacea și binecuvântarea lui Allah                                                              fie asupra sa!)", autor Khurram Murad